Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:31 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaraţiile Angelei Merkel şi ale lui Klaus Iohannis după întâlnirea de la Berlin (video)

ro

26 Feb, 2015 17:00 956 Marime text
Președintele Klaus Iohannis și cancelarul german Angela Merkel au susținut o conferință de presă comună în cadrul căreia au prezentat concluziile discuțiilor pe care le-au purtat la Berlin.

Șeful statului român s-a declarat foarte mulțumit de discuțiile purtate, care s-au referit, printre altele, la evoluția relațiilor bilaterale din punct de vedere economic, cultural și politic.
 
„Mulțumesc pentru invitatie și pentru primirea frumosă. Sunt foarte mulțumit de discuțiile purtate. Am trecut în revistă evoluția relațiilor bilaterale din punct de vedere economic, cvultural și politic. (...) Am apreciat prezența în România a unor investitori importanți și am afirmat deschiderea și interesul pentru atragerea unui număr tot mai mare de companii germane. Am evocat în cadrul întrevederii diversitatea oportunităților de cooperare sectoriale. Avem un interes ca Germania să ne fie partener în idetificarea acelor nișe de dezvoltare care pot genera aventaje competititve. Am subliniat importanța punții de legătură creată de comnitățile germane din România și cele române din Germania”, a declarat Klaus Iohannis, citat de B1 Tv.
 
De partea sa, cancelarul german a subliniat faptul că între România și Germania există un parteneriat comercial foarte strâns.
 
”Noi suntem paretenri comerciali foarte strânși. Am vorbit despre consolidarea statului de drept, despre combaterea corupție. Comisia a constat că există progrese și că România va contonua pe acest drum.  Am vorbit despre câteva probleme economice: folosirea fiondurilore europene. A fost o discuție intersantă, de preietnie. Ne vom vedea la Consiliile europene periodic”, a precizat cancelarul german.
 
În cadrul întâlnirii dintre cei doi oficiali s-a discutat și despre situația din estul Ucrainei, Klaus Iohannis reafirmând susținerea României pentru respectarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a Ucrainei.


Sursa: b1.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii