Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:14 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Darius Vâlcov Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii ar putea fi înfiinţat în două săptămâni după publicarea motivării deciziei CCR

ro

27 Jul, 2018 22:47 1649 Marime text
Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului, a afirmat, vineri, că Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) ar putea fi înfiinţat în două săptămâni după ce va fi făcută publică motivarea deciziei Curţii Constituţionale în cazul FSDI, transmite Agerpres.ro. 
 

"Urmează să ne clarifice Curtea Constituţională. (...) Cred că în două săptămâni din momentul în care apare (motivarea, n.r.), apare şi Fondul, după ce apare motivarea", a declarat Vâlcov la România TV.

 
Pe 19 iulie, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi înfiinţat printr-o hotărâre de guvern, după ce Curtea Constituţională a anunţat că nu este posibil acest lucru prin intermediul unei legi.
 

"După decizia Curţii Constituţionale, paşii următori sunt la nivel de guvern - emiterea unei ordonanţe pentru a crea cadrul legal general pe care Curtea l-a considerat necesar, iar pasul următor va fi emiterea unei hotărâri de guvern pentru a stabili înfiinţarea Fondului", a spus Teodorovici.

 
Pe 18 iulie, Curtea Constituţională a României a admis sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, de PNL, USR şi PMP la legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii