Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:33 18 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa. Tineri din Tulcea, reţinuţi pentru tâlhărie. Suspecţii au atacat două persoane ce mergeau pe stradă

ro

30 Sep, 2018 12:18 2982 Marime text
Trei tineri, bănuiți de comiterea unor infracțiuni de tâlhărie, au fost reținuți de polițiștii constănțeni.

Potrivit IPJ Constanţa, urmare a cercetărilor în cazul comiterii unor infracțiuni de tâlhărie, polițiștii Biroului de Investiții Criminale al Poliției municipiului Constanța, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 3 Poliție, au identificat trei tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 19 de ani, toți din municipiul Tulcea, bănuiți de comiterea faptelor.

Astfel, la data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 08:40, tinerii în cauză ar fi deposedat, prin violență, o femeie, în vârstă de 65 de ani, din Constanța, de poșetă.

În sarcina celor trei persoane, polițiștii constanțeni au reținut o altă infracțiune de tâlhărie, faptă comisă la aceeași dată, în jurul orei 19:00, pe raza municipiului Constanța, când tinerii în cauză au smuls telefonul mobil unei adolescente, în vârstă de 17 ani, din Constanța.

"Prejudiciul creat în dauna persoanelor vătămate, estimat la aproximativ 2.000 de lei, a fost recuperat în totalitate și predat acestora.

Polițiștii constănțeni i-au reținut pe cei trei tineri pe bază de ordonanțe, iar la data de 30 septembrie a.c. vor fi prezentați Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă, fiind introduși în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța" - au transmis reprezentanţii IPJ constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii