Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:01 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. O echipă de experți japonezi, prezentă la seminarul “Calitate în Infrastructură” (galerie foto)

ro

12 Jul, 2018 17:39 1396 Marime text
Astăzi, la Constanța, a avut loc seminarul cu tema “Calitate în Infrastructură”, organizat de o echipă de experți japonezi în urbanism și planificare urbană împreună cu reprezentaţi ai Băncii Mondiale. La întâlnire au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, reprezentanţi ai Zonei Metropolitane Constanţa, dar şi operatori de servicii publice din municipiu, potrivit unui comunicat de presă.

În cadrul schimbului de bune practici, specialiştii niponi au împărtăşit din experienţa acumulată în dezvoltarea conceptului de „oraș compact“ a localităţii Toyama, au fost prezentate concepte de design urban aplicate în transformarea orașului Yokohama, și, de asemenea au fost dezbătute idei referitoare la o mai bună  planificare spațială şi incluziune socială, precizează Municipalitatea.

„Ne bucurăm că Japonia, alături de multe alte state, a înţeles potenţialul pe care îl au Constanța și România, se observă o apropiere din ce în ce mai mare între municipiul nostru şi acest popor minunat, deşi distanţa geografică este mare. Sunt foate mulţumit de parteneriatul dintre municipiul Constanţa şi Banca Mondială, iar astfel de întâlniri vor genera, în timp, efecte spectaculoase din punct de vedere al dezvoltării economice şi sociale’’, a declarat primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău.


“Prezenţa experţilor japonezi la Constanţa vine după ce, în luna octombrie a anului trecut, o delegaţie a Zonei Metropolitane Constanţa s-a deplasat în Japonia pentru a învăţa mai mult din experienţa de dezvoltare urbană a oraşelor nipone. Astăzi, cinci experţi japonezi din Yokohama, Tokyo şi Osaka au sosit aici, pentru a discuta în detaliu, modul în care aceste oraşe au rezolvat o serie de probleme cu care Constanţa se  confruntă în momentul de faţă”, a declarat Marcel Ionescu-Heroiu- specialist senior dezvolatare urbană din cadrul Băncii Mondiale.

“Sperăm că această întâlnire se va concretiza printr-un sprijin efectiv din partea partenerilor japonezi, prin accesarea unor programe de finanţare, în special în ceea ce priveşte elaborarea unor studii şi expertize tehnice, dar şi a unor proiecte în domeniul incluziunii sociale”- a declarat Ani Merlă, directorul executiv al Direcţiei Programe şi Dezvoltare din cadrul Primăriei Muncipiului Constanţa.

După întâlnire, delegaţia japoneză a vizitat împreună cu autorităţile locale mai multe zone din oraş, iar experţii niponi au văzut la faţa locului proiectele deja realizate din fonduri europene şi de la bugetul local. Aceştia au văzut, în teren, problemele cu care oraşul Constanţa se confruntă, mai ales în ceea ce priveşte regenerarea urbană şi incluziunea socială.
 
Întâlnirea face parte din Programul de Asistență Tehnică pentru Dezvoltare Urbană Sustenabilă dintre România și Japonia, desfășurat cu sprijinul Centrului de Dezvoltare a Schimbului de Bune Practici din Tokyo, centru înființat de Banca Mondială.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii