Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:50 22 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa. Bărbat, urmărit internaţional pentru șantaj, furt calificat şi trafic de migranți în Italia, arestat preventiv

ro

06 Jun, 2018 10:03 546 Marime text
Poliţiştii din cadrul Secției 1 Poliție au depistat marţi un bărbat urmărit internaţional pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de șantaj, furt calificat, trafic de migranți, fals în declarații și efectuarea de operațiuni financiare în scop fraudulos, fapte comise în Italia.
 
La data de 4 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța l-au preluat de la polițiștii Secției 1 Poliție pe bărbatul, de 44 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de autorităţile italiene.
     
Potrivit IPJ Constanţa, cel în cauză a fost dat în urmărire internaţională pentru comiterea a 5 infracțiuni de șantaj, furt calificat, trafic de migranți, fals în declarații și efectuarea de operațiuni financiare în scop fraudulos, fapte comise în Italia.
     
Decizia Curţii de Apel Constanța

Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. În baza art.101 alin.5 lit.a din Legea nr.302/2004 dispune arestarea provizorie în vederea predării suspectului pe o durată de 15 zile, începând cu data de 05.06.2018 şi până la data de 19.06.2018, inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare provizorie. Se comunică potrivit art.101 alin.6 din Legea nr.302/2004. Cu contestaţie în 24 de ore de la pronunţare. Fixează termen de judecată la data de 19.06.2018, ora 10:00 pentru când: - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa urmează a depune la dosar mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia pe numele suspectului.

Ti-a placut articolul?

Comentarii