Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:04 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa Autovehicul căutat în Marea Britanie, depistat de poliţiştii de frontieră (galerie foto)

ro

18 Sep, 2018 10:57 1852 Marime text
În data de 17.09.2018, acționând în baza unei informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Constanța, în cooperare cu poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa – Compartimentul Furturi Auto, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate în zona de competență.

Astfel, a fost identificat, pe raza judeţului Constanţa, un autovehicul marca Renault, despre care existau informaţii că se află în atenţia autorităţilor. La volanul acestuia se afla un cetăţean român G.R., în vârstă de 35 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanţa.
 
În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că autovehiculul este căutat pentru confiscare, alerta fiind introdusă de autorităţile din Marea Britanie.
 
Bărbatul în cauză a declarat că a cumpărat maşina de la o firmă din Marea Britanie, plătind o sumă de 500 de lire avans, iar ulterior a hotărât să vină în România deoarece nu mai avea bani să plătească ratele.
 
Autovehiculul, în valoare de aproximativ 40.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă până la finalizarea cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.

Totodată, în data de 17.09.2018, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială de pe raza municipiului București.

 Administratorul societăţii comerciale este un cetăţean chinez, în vârstă de 33 de ani, având reședința pe raza județului Ilfov.
 
În urma controlului, au fost descoperite 1.600 perechi de încălţaminte susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.
 
Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 956.800 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii