Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:50 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Ați uitat să plătiți prin SMS parcarea? Riscați să fiți amendați. Polițiștii locali aplică sancțiuni

ro

28 Sep, 2018 10:31 10665 Marime text
În data de 27.09.2018  s-a derulat o acțiune pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale privind plata parcării prin sms de pe raza municipiului Constanța.

Potrivit reprezentanților Poliției Locale Constanța, în urma monitorizărilor efectuate în teren de către polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța s-a constatat faptul că numai 22,83 % din cei verificați aveau taxa de parcare achitată, restul urmând să fie sancționați contravențional în lipsă.

Amenzile pentru cei care nu achită parcarea prin sms la nr.7420 din locurile unde este prevăzută o astfel de modalitate de plată pot ajunge până la 1.000 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L nr.235/2018 privind Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța.

”Aducem la cunoștința opiniei publice faptul că ocuparea unui loc de parcare în parcările cu plata cu tarif orar fără achitarea tarifului de parcare sau după expirarea perioadei pentru care a fost făcută plata constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 600-1.000 lei cu posibilitatea achitării a jumătate de minim în termenul legal.
Mai facem mențiunea că proprietarul vehiculului poate fi sancționat și "în lipsă".
Acest gen de activități se vor derula în mod sistematic pentru asigurarea unui climat public civilizat și in siguranță” - au mai transmis reprezentanții Poliției Locale Constanța. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • MIHA 18 Jan, 2019 13:37 Nu vi se par cam mari amenzile?Sa va fie rusine ca jupuiti oamenii ca sa aveti voi ce cheltui pe deplasari,protocoale, etc.;in nici un caz pentru oras care arata groaznic.