Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:59 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concert Urma în Doors Club!

ro

17 Dec, 2013 13:40 2026 Marime text
Vineri, 20 decembrie 2013, începând cu ora 21.00 în Doors Club va avea loc concertul trupei Urma.

Evenimentul are scopul de a promova cel mai nou material discografic al trupei, intitulat "LOST END FOUND". Albumul a fost realizat în parteneriat cu Fundatia Pro Patrimonio şi Ordinul Arhitecţilor din România.

Folosind exemple pozitive precum Casa Mincu din Bucureşti sau Uzinele de Apă din Suceava, unde un grup de arhitecti voluntari, dedicaţi şi entuziaşti au reusit cu eforturi constructive să salveze şi să redea comunităţii monumente de patrimoniu inestimabile, noul album atrage atenţia asupra unor urme arhitecturale de poveste. Dintre acestea sunt  menţionate Palatul Cantacuzino, Sinagoga din Timişoara sau Cazinoul Constanţa, care necesită o reabilitare şi restaurare imediată.


Mai multe detalii despre acest inedit parteneriat, despre intenţiile noului album discografic şi modul său unic de prezentare, vor fi dezvăluite în cadrul concertului de lansare susţinut în data de 20 decembrie, de la ora 21:00 în Doors Club.

Biletele se  pot achiziţiona de la intrarea în local, în seara evenimentului. Preţul unui bilet este de 20 de lei.


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii