Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:52 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat important de la Comandamentul de iarnă

ro

29 Jan, 2014 22:47 1830 Marime text
La ora 22:00, ENEL a anunțat avarii care afectează locuitorii din Fântânele, Vama Veche, 2 Mai, Camlia, Bugeag, Almalău, Răzoare, Lipnița, Gorun, Carvănul Mare, Carvănul Mic, Cuingiuc, Galița, Gârlița, Esichioi, Ostrov și Valu lui Traian (aceasta din urmă doar parțial).
Avariile la rețeau de energie electrică, au afectat și Stația de Pompare Pionier Costinești, Puț 4 Valu lui Traian, Vâlcele, Ostrov și Lipnița. Ca urmare, sunt probleme în alimentarea cu apă potabilă a localităților Costinești și Valu lui Traian (ambele sunt parțial afectate), iar Vâlcele nu are deloc alimentare cu apă. La Ostrov și Lipnița, stațiile de pompare sunt dotate cu rezervoare în care există rezerve de apă ce pot asigura necesarul până mâine dimineață la ora 10:00. O autospecială șenilată a Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri a fost trimisă în localitatea Lespezi de unde a luat o gravidă care și-a fracturat o mână. Apoi a luat alte două gravide din localitățile Petroșani și respectiv Dobromir care au sarcina la termen și le va transporta pe toate la Unitatea de Primire Urgențe Băneasa.  În prezent, niciun angajat de pe platforma  Petromidia nu se află blocat pe drumurile din localitățile limitrofe orașului Năvodari.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii