Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:23 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Colegiul „Brad Segal” din Tulcea, la ceas aniversar. Elevii au pregătit un program artistic

ro

17 Nov, 2017 15:25 3778 Marime text
Vineri, 17 noiembrie 2017, Colegiul „Brad Segal” Tulcea a sărbătorit 10 ani de activitate în peisajul învățământului tulcean. Cu acest prilej, colectivul profesoral, în frunte cu directorul Irina Filipescu, și elevii acestei unități școlare au pregătit o frumoasă festivitate aniversară la care au participat numeroase cadre didactice din învățământul tulcean și, respectiv, universitar din Galați, directori de instituții și reprezentanți ai administrației locale.

Consiliul Județean Tulcea a fost reprezentat la acest eveniment de Mihai Nicolae, consilierul președintelui Horia Teodorescu, care a ținut să felicite conducerea școlii pentru istoria și realizările Colegiului „Brad Segal”, una din unitățile școlare de marcă din învățământul tehnologic tulcean.

„Îmi revine sarcina de a transmite mesajul președintelui Consiliului Județean, domnul Horia Teodorescu, care, din cauza agendei de lucru extrem de încărcate, se află în imposibilitatea de a fi acum alături de dumneavoastră. Domnia sa regretă că nu poate participa la sărbătoarea dumneavoastră dar, ca în oricare astfel de prilej, dorește să-și exprime sincerele felicitări și urări de bine cu prilejul acestei frumoase aniversări. Cunoscut înainte ca Liceul Alimentar, unitatea școlară pe care o sărbătorim astăzi a dat, de-a lungul anilor, generații de specialiști în chimia alimentară, cunoscuți în țară și peste hotare. Colegiul „Brad Segal” continuă, cumva, pe aceeași linie, furnizând an de an profesioniști adevărați în acest domeniu. Vreau să felicit, în final, întreg colectivul profesoral, dar şi elevii acestei unităţi şcolare, care, de zeci ani, fac cinste judeţului oriunde în ţară, Tuturor, vă mulţumim că existaţi, că sunteţi o sursă permanentă de personal calificat pentru judeţul nostru, resursă umană de care avem realmente nevoie în ziua de azi! Nu pot decât să vă felicit încă o dată şi să vă urez «La Mulţi Ani!», plini de realizări în continuare!”, a declarat, în cadru festiv, consilierul Mihai Nicolae.


De asemenea, domnia sa a ținut să salute prezența la eveniment a prof. univ. dr. Rodica Segal, soția  celui care a fost Brad Segal, cadru universitar și cercetător de excepție care a dat numele colegiului tulcean în discuție, cunoscut până în 2007 ca Liceul de Industrie Alimentară Tulcea.

Trecând de partea oficială, festivitatea aniversară marca „Brad Segal” a continuat cu un frumos program artistic pregătit de elevii colegiului.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii