Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce spune Laura Codruța Kovesi despre negocierile privind funcția de procuror-șef european

ro

27 Mar, 2019 18:50 1385 Marime text
Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat miercuri, la ieşirea de la Consiliul Superior al Magistraturii, că așteaptă rezultatul negocierilor dintre Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind funcția de procuror-șef european, adăugând că „se negociază profesionalismul celui care trebuie să dețină funcția”, informează Digi24.ro

„Cred că se negociază profesionalismul celui care trebuie să deţină această funcţie. Până în acest moment, din perspectiva Comisiei tehnice, eu am fost prima dintre candidaţii care s-au calificat în această procedură. Aştept rezultatul acestor discuţii care se fac între Parlamentul European şi Consiliu. Nu ştiu ce elemente de negociere sunt avute în vedere. Din punctul meu de vedere, ca profesionist, eu mi-am făcut treaba, am ieşit prima. Aştept rezultatul acestor negocieri”, a precizat Kovesi.


Kovesi s-a prezentat miercuri la CSM, unde există pe rol două rapoarte întocmite pe numele ei de către Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare.

Digi24.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii