Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:26 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Carmen Iohannis, soţia preşedintelui României, a fost citată la Parchetul General

ro

09 Nov, 2018 13:25 1386 Marime text
Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Klaus Iohannis, a fost citată, joi, la Parchetul General, pentru a fi audiată într-un dosar deschis ca urmare a unui denunţ în legătură sumele de bani obţinute de familia Iohannis din închirierea unui imobil, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

Denunţul a fost depus de SC Jurindex Media SRL, societatea care administrează site-ul Lumeajustitiei.ro, reprezentată de jurnalistul Răzvan Savaliuc, împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, a soţiei acestuia, Carmen Iohannis, precum şi împotriva notarului Radu Gabriel Bucşă, reclamaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care abuz în serviciu, fals intelectual, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat.

Iniţial, denunţul a fost înregistrat în mai 2018 la DNA, declinat apoi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi ulterior la Parchetul General.

În denunţul depus la Parchet se arată că familia Iohannis a refuzat să restituie statului suma de 320.000 de euro, bani proveniţi din închirierea unui imobil din Sibiu care ar fi fost dobândit nelegal.

În noiembrie 2015, Curtea de Apel Braşov a decis definitiv anularea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu deţinut de Klaus şi Carmen Iohannis. 

AGERPRES.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii