Captură în Portul Constanța Sud Agigea. Ce au descoperit polițiștii Gărzii de Coastă într-un container sosit din China
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:08 21 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Captură în Portul Constanța Sud Agigea. Ce au descoperit polițiștii Gărzii de Coastă într-un container sosit din China

ro

15 Mar, 2018 12:09 475 Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, într-un container sosit în Portul Constanţa Sud Agigea din China, 268 carturi cu pedale pentru copii, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 240.000 lei dacă ar fi fost originale.
 
Potrivit Gărzii de Coastă, în data de 14.03.2018, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială de pe raza municipiului București. Administratorul societăţii comerciale în cauză este cetăţeanul român P.P., în vârstă de 33 de ani, cu domiciliul pe raza municipiul București.

În urma controlului, au fost descoperite 268 carturi cu pedale pentru copii ce purtau însemnele unei mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

”Bunurile, în valoare de aproximativ 241.200 lei dacă ar fi fost originale, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate” - a precizat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Ionela Pasat.

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii