Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:44 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bunuri contrafăcute în China, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

ro

19 Jul, 2019 11:40 1126 Marime text
Luna trecută, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială de pe raza municipiului București.
 
În urma controlului, au fost descoperite 600 rucsacuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.
 
Astfel, poliţiştii de frontieră au extins cercetările, iar în urma confirmării din partea titularului de marcă a faptului că bunurile aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute, în data de 18.07.2019 s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
 
De asemenea, s-a stabilit că administratorul firmei este un cetăţean chinez, în vârstă de 46 de ani.
 
Bunurile susceptibile a fi contrafăcute, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, ar fi avut valoarea totală de aproximativ 144.000 lei. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Sursă foto: Garda de Coastă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii