Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:19 19 08 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Poziţia oficială a CN APMC Bogdan Hossu - "CN APM Constanţa nu are în prezent un contract de operare pentru serviciile de stingere a incendiilor"

ro

18 Jul, 2019 07:26 467 Marime text

Compania Naţională ''Administraţia Porturilor Maritime'' Constanţa (CN APM) nu are în prezent un contract de operare pentru serviciile de prevenire şi stingere a incendiilor şi de intervenţii în situaţii de urgenţă, atrage atenţia, miercuri, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale ''Cartel ALFA'', Bogdan Hossu, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc.

"Contractul cu firma Consal Trade SRL a expirat la sfârşitul lunii ianuarie 2019 şi de atunci aceste servicii nu sunt asigurate. Considerăm că era datoria CN APM SA de a organiza procedurile de licitaţie în aşa fel încât să se asigure continuitatea acestor servicii, având în vedere că de ele depind atât siguranţa operatorilor din port, cât şi siguranţa întregului oraş şi a comunităţii învecinate. În plus, există şi un număr semnificativ de locuri de muncă pe care această situaţie le plasează într-o zonă de incertitudine", se menţionează în document.


Bogdan Hossu avertizează că serviciul pentru stingerea incendiilor este unul vital pentru siguranţă şi aminteşte de incendiul de la clubul Colectiv.

"Având în vedere că este vorba despre un serviciu vital pentru siguranţă, care lipseşte de peste jumătate de an, riscurile sunt imense, iar într-o eventuală situaţie de urgenţă cine îşi asumă consecinţele? Nu s-a învăţat chiar nimic din tragica experienţă 'Colectiv'? De altfel, există şi indicii care arată că modul în care s-a organizat şi desfăşurat licitaţia este neprofesionist. Caietul de sarcini al licitaţiei cuprinde clauze artificiale şi arbitrare (spre exemplu condiţia ca intervenţiile să fie asigurate cu o anumită autospecială), licitaţia fiind organizată în condiţiile unei legislaţii în schimbare. Din motivele expuse mai sus, Confederaţia Naţională Sindicală 'Cartel ALFA' vă solicită intervenţia pentru a urgenta restabilirea asigurării serviciului de prevenire şi stingere a incendiilor şi intervenţii în situaţii de urgenţă în Portul Constanţa", se menţionează în scrisoarea transmisă ministrului Transporturilor.


UPDATE. Oficial de la CN APM Constanţa: Intervențiile în caz de incendiu pentru obiectivele CN APM SA Constanța sunt asigurate de serviciile specializate
 
Asigurarea intervenției pentru prevenirea și stingerea incendiilor și intervenție în situații de urgență la obiectivele CN APM SA Constanța se face de ISU Constanța, autoritatea statului cu atribuții în acest domeniu, prin Detașamentul Port Constanța, conform Planului de intervenție în caz de incendiu la obiectivele/construcțiile proprii nr.6633/11.02.2019, avizat de ISU Constanța cu nr. 72009/28.02.2019.
 
În acest sens a fost înființată și o linie telefonică directă între cele două instituții.
 
În conformitate cu prevederile legale în domeniul situațiilor de urgență, CN APM SA Constanța are aceleași obligații ca orice alt agent economic, de a asigura intervenția în caz de incendiu, situații de urgență numai la obiectivele proprii aflate în administrare (construcții, clădiri sau ansamblu de construcții, clădiri administrative, pentru producție, depozitare împreună cu terenul anexat acestora). La celelalte obiective terestre, fiecare agent economic, operator portuar, are obligația să își asigure intervenția în caz de incendiu, situații de urgență.
 
În privința stingerii incendiilor la nave, intervenția operativă pentru stingerea incendiilor la navele și instalațiile plutitoare aflate la cheu se asigură de către agentul economic portuar sau instituția care le are în proprietate, administrare, exploatare, reparații sau operare, administrația portuară, navele și echipajele aflate în port sau în apropiere, precum și orice agent economic portuar sau instituție care dispune de forțe și mijloace de intervenție, sub coordonarea căpităniei de port în a cărei zonă de competență s-a produs incidentul, în conformitate cu prevederile legislației naționale și ale acordurilor și convențiilor internaționale.
 
Intervenţia pentru stingerea incendiilor şi salvarea persoanelor la navele aflate în porturi şi în apele teritoriale române, în conformitate cu prevederile art.48 din Legea nr.307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, se asigură:
a) imediat, de operatorii economici care administrează sectorul respectiv, pentru punerea în siguranţă provizorie a instalaţiilor speciale, de alimentare a fluxului tehnologic şi, în cazul existenţei serviciilor private pentru situaţii de urgenţă, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiei de urgenţă;
b) de serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiei de urgenţă, care preiau în coordonare operaţională toate forţele şi mijloacele, la momentul sosirii la locul intervenţiei.”
 
Licitația privind prestarea serviciilor de prevenire și stingere a incendiilor și intervenție în situații de urgență la obiectivele CN APM SA Constanța din incinta portului Constanța, la care au participat patru firme, a fost anulată întrucât nu au fost îndeplinite condițiile din caietul de sarcini. Ulterior au fost formulate contestații la CNSC, acum suntem în perioada de soluționare a contestațiilor de către CNSC.
 
În urma deciziei Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, CN APM SA Constanța va lua măsurile legale.
 
 

Sursă: AGERPRES

Ti-a placut articolul?

Comentarii