Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:59 20 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Câștigătoarea premiului Joker de peste 10 milioane de lei s-a prezentat la Loteria Română

ro

20 Oct, 2026 14:54 341 Marime text
Foto cu rol ilustrativ Sursă foto: Pexels

În cursul zilei de astăzi, 20 octombrie, câștigătoarea premiului de categoria I, în valoare de 10.004.076,02 lei (peste 1,87 milioane de euro), obținut la tragerea Joker din 18 octombrie 2026, s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române, transmite un comunicat din partea Loteriei Române.

Câștigătoarea este din județul Suceava, are peste 60 de ani și joacă constant la Loto de mai bine de 10 ani. De aproximativ un an, aceasta joacă exclusiv online, pe platforma Loteriei Române, bilete.loto.ro.

Potrivit declarațiilor sale, o parte dintre numerele care i-au purtat noroc au o semnificație personală și sunt jucate frecvent. De-a lungul timpului, aceasta a mai obținut și alte câștiguri, însă de valoare mai mică.

Biletul norocos a fost jucat online, pe platforma bilete.loto.ro, și a fost completat cu schema redusă cod 12 în zona A și schema redusă cod 45 în zona B. În total, biletul a cuprins 123 de variante la Joker și o variantă la Noroc Plus. Prețul acestuia a fost de 987,50 lei.

Acesta este al treilea câștig de categoria I obținut în acest an la Joker.

Pe lângă premiul de categoria I, pe biletul norocos au fost înregistrate și 20 de câștiguri de categoria a V-a, 50 de câștiguri de categoria a VII-a și 35 de câștiguri de categoria a VIII-a. Astfel, suma totală câștigată se ridică la 10.013.880,07 lei.

Câștigătoarea a ales să nu își facă publică identitatea.





Citește și:
Premii de milioane de euro puse în joc la tragerile Loteriei Române de joi, 22 octombrie

Ti-a placut articolul?

Comentarii