Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:14 18 07 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Agenții economici de pe litoral, amendați de pompierii ISU Dobrogea. Mai multe deficiențe au fost constatate

ro

24 Jun, 2019 09:46 566 Marime text
Pe durata sezonului estival, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa efectuează activităţi specifice în vederea verificării  unităților de turism, restaurante, cluburi și alte obiective.

Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, în perioada 18-23 iunie a.c., în staţiunile turistice de pe litoralul Mării Negre au fost efectuate controale în 42 de obiective de turism şi alimentaţie publică, după cum urmează: 36 de unități de turism, 2 restaurante și cluburi, precum și în 4 alte obiective.

În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 335 deficienţe.

De asemenea, au fost aplicate 306 sancţiuni, respectiv 267 avertismente şi 39 amenzi contravenţionale în valoare totală de 181.500lei.

Dintre constatările cel mai frecvent menţionate în documentele de control, exemplificăm:
  • neîntocmirea şi/sau neavizarea planului de intervenţie, la unele unităţi de turism;
  • neasigurarea angajării unui cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor;
  • nemenţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor electrice pentru iluminatul de siguranţă pentru evacuarea persoanelor în caz de incendiu, pentru marcarea hidranţilor interiori de incendiu, cât şi pentru intervenţie în încăperea centralei termice;
  • lipsa verificării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor existente (stingătoare), aflate în dotarea unor construcţii de turism, în conformitate cu reglementările tehnice;
  • exploatarea cu defecţiuni şi improvizaţii a instalaţiei electrice aferentă construcţiilor.

Ca urmare a activităţilor preventive desfăşurate şi a sensibilizării factorilor responsabili asupra riscurilor de incendiu existente, la nivelul unităţilor de turism controlate, au fost executate peste 100 exerciţii de evacuare.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii