Accident rutier la ieşirea din Carei spre Oradea. Patru autoturisme implicate. Trei victime
Accident rutier la ieşirea din Carei spre Oradea. Patru autoturisme implicate. Trei victime
2578
Marime text
Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut luni la ieşirea din municipiul Carei spre Oradea, în total fiind implicate patru autoturisme, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Someş" Satu Mare citat de Agerpres.ro
"Ajunşi la faţa locului, s-a constatat că în accident au fost implicate patru autoturisme, dintre care trei erau ieşite în afara carosabilului. În urma acestui accident au rezultat trei victime: un tânăr de 19 ani încarcerat, pentru a cărui extragere s-au folosit accesoriile şi procedurile specifice de descarcerare şi alte două persoane, care au suferit diferite traumatisme. Celor trei, aflaţi în stare de conştientă şi cooperanţi, li s-au acordat primele îngrijiri medicale la faţa locului, după care au fost transportaţi la spital", a precizat ISU.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, Paula Gabor, a precizat, pentru AGERPRES, că au fost două coliziuni.
"Şoferul unui Logan a vrut să efectueze un viraj la stânga şi a intrat în coliziune cu un BMW care era în depăşire. Tot acolo, o femeie văzând că în faţa ei s-a produs un accident, a frânat brusc şi în spatele ei a intrat altă maşină", a declarat Paula Gabor.
Iniţial la eveniment s-au deplasat trei echipaje cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. Ulterior, forţele au fost suplimentate cu încă două ambulanţe.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


