Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:55 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Accident în lanț în județul Suceava. Două microbuze de călători implicate. Șapte persoane au fost rănite (galerie foto)

ro

17 Jul, 2018 07:58 3409 Marime text
Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață în județul Suceava.

Potrivit ISU Suceava, evenimentul rutier a avut loc între localitățile Fălticeni și Bunești.

Din primele informații patru mașini au fost implicate, iar cinci persoane vor fi transportate la spital pentru investigații medicale și tratament de specialitate. 

”Intervin modulul SMURD de la Detașamentul Fălticeni, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și 5 echipaje SAJ ” - a menționat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată pentru ZIUA de Constanța. 

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 2 (E 85), în apropiere de localitatea Podeni, judeţul Suceava, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate 2 microbuze de transport persoane, 1 autocamion si 1 autoturism.

În urma impactului au rezultat 5 victime, care au fost transportate la spital pentru evaluări amănunţite.

Circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, pentru efectuarea cercetării locului faptei, iar valorile de trafic sunt în creştere. 

UPDATE: 

Şapte persoane au fost rănite în urma accidentului rutier ce a avut loc în această dimineață pe drumul european E 85, la ieşirea din Fălticeni spre Suceava. 

Sursa foto: ISU Suceava
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii