Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:58 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

16 elevi de la liceul sportiv „Nicolae Rotaru”, pentru o zi în penitenciar

ro

27 Nov, 2012 13:10 1090 Marime text
Azi va avea loc cea de-a doua activitate din cadrul programului „O zi în penitenciar”, program dezvoltat în cadrul Proiectului POSDRU 15/6.2/S/1 Creşterea şanselor de incluziune socială a persoanelor aflate în detenţie prin o mai bună educare, informarea societăţii şi îmbunătăţirea activităţilor în penitenciar. Realizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Programul „O zi în penitenciar” se înscrie în seria activităţilor de prevenire a comportamentelor infracţionale în rândul adolescenţilor, iniţiate de Penitenciarul Poarta Albă: „Absent în şcoală  - prezent în penitenciar” şi „Lecţii de viaţă”. Specialiştii în asistenţă psihosocială din penitenciar şi din instituţiile de învăţământ preuniversitar şi-au propus să adapteze metodele pedagogice de lucru cu tinerii, prin implicarea activă–participativă a acestora în activităţi de prevenire a devianţei comportamentale. Experimentarea unei zile petrecute în mediul carceral are ca scop determinarea asimilării de către participanţi a unor cunoştine şi informaţii despre consecinţele adoptării comportamentelor antisociale, cu rol decisiv în luarea ulterioară a deciziilor de aderare la astfel de comportamente. Pe parcursul zilei, un număr de 16 elevi ai Liceului cu program sportiv „Nicolae Rotaru”, selecţionaţi de psihologul şcolar, vor fi incluşi în activităţile specifice depunerii în penitenciar (amprentare, fotografiere, percheziţionare, deschidere dosar, examen medical sumar, evaluare educaţională, psihologică şi de asistenţă socială, instruire cu privire la regulile de conduită penitenciară) şi vor realiza activităţi educative în comun cu tinerii şi minorii privaţi de libertate din penitenciar. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii