Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:15 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viziunea ALDE pentru România se bazează pe o dezvoltare economică susţinută de investiţii şi pe sprijinirea capitalului autohton

ro

05 Dec, 2016 00:00 2119 Marime text
Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) are o certă viziune despre cum trebuie să fie viitorul României. Această viziune se bazează pe o dezvoltare economică susţinută de investiţii şi pe sprijinirea capitalului autohton.

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor este primul partid politic care propune viitorilor săi parlamentari să semneze un angajament prin care va fi asigurată stabilitatea politică şi integritatea viitorului Parlament al României. 
În fapt, membrii ALDE care candidează la alegerile legislative din 11 decembrie 2016 vor semna un angajament de onoare, prin care îşi asumă faptul că, în cazul în care vor fi aleşi ca membri ai Parlamentului, să activeze cu loialitate în grupurile parlamentare ALDE din Camera Deputaţilor şi din Senat şi să nu părăsească aceste grupuri sub niciun motiv, pe toată durata mandatului. Încălcarea acestui angajament va echivala cu o demisie din funcţia de membru al Parlamentului României.
Prin acest angajament de onoare, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor dezaprobă traseismul politic şi demonstrează respectul faţă de cetăţenii care i-au învestit în funcţii.

Viitorul tinerilor, viitorul României 

Experienţa copreşedintelui ALDE Călin-Popescu Tăriceanu, performanţele excepţionale ale Guvernului condus de el între anii 2004 şi 2008 sunt mărturie a faptului că România poate şi trebuie să fie redată românilor. În acea guvernare, România a avut cea mai mare rată de creştere economică din istoria postdecembristă - 8,7% -, s-au dublat salariile şi pensiile, au fost create 600.000 de locuri de muncă, s-a investit 6% din PIB pentru Educaţie, fiind singura guvernare care a făcut acest lucru. În guvernarea Tăriceanu, volumul investiţilor a fost mai mare decât în întreaga perioadă 1990-2004.
 
Pilonul de guvernare „respectul faţă de români“ propus de echipa de candidaţi ai ALDE Constanţa include şi măsuri pentru construirea, la nivel naţional, a 50.000 de locuinţe sociale şi pentru tineri în fiecare an.
 
Nici Sănătatea nu este ocolită de programul de guvernare ALDE. Candidaţii pentru funcţiile de senatori şi deputaţi ai ALDE Constanţa propun crearea de dispensare în fiecare localitate din România, inclusiv în cele rurale, şi asigurarea de cadre medicale. ALDE îşi propune să aducă aproape politica, poporul, dar şi mediul de afaceri, ca să lucrăm împreună pentru bunăstarea României.
 
Manifestul ALDE reprezintă dovada seriozităţii şi un angajament pe care candidaţii ALDE înţeleg să şi-l ia în faţa electoratului.
Iată cele zece motive pentru care ALDE cere, pe 11 decembrie, votul constănţenilor:
Pentru o creştere anuală a PIB-ului de cel puţin 5%.
Pentru investiţii străine de peste 5 mld. de euro anual.
Pentru investiţii publice de peste 6% din PIB.
Pentru cultivarea spiritului antreprenorial prin educaţie.
Pentru 500.000 de noi locuri de muncă.
Pentru un salariu mediu de 3.000 RON şi o pensie medie de 1.500 RON până în anul 2020.
Pentru creşterea performanţei economice în România prin Programul celor 100 de miliarde de euro.
Pentru susţinerea antreprenoriatului prin Fondul pentru Investiţii şi Dezvoltare.
Pentru românii din ţară şi pentru cei din Diaspora.
Pentru 20.000 de noi locuinţe în mediul rural până în 2020.
„Redăm România Românilor” este mesajul candidaţilor ALDE la alegerile din 11 decembrie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii