Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:58 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La MAMAIA (partea a II-a - 1920 - 1940) sau de la Palat la REX

ro

06 Aug, 2012 01:00 21153 Marime text

motto: "Începutul este culoarea cu care însemnăm poteca timpului ce vine".

Perioada interbelică a Băilor MAMAIA a fost precum timpul bobului de nisip aflat în scoica care după o vreme va face să se ivească perla.
Putem să denumim prima parte a perioadei interbelice ca fiind "vremea Băilor fără de hoteluri". Mamaia după cum am văzut a apărut ca voinţă şi faptă a lui Ion Bănescu în anul 1906. Se ridicase sub forma unei halte şi a unui stabiliment de cabine undeva la nord de oraş la mai mult de o oră de mers cu trenul sau birja.

00_-_inceput.jpg

Cât timp se punea problema funcţionării băilor în Constanţa, cazarea turiştilor sosiţi pentru sezonul de băi nu era o dificultate. Existau suficiente hoteluri pentru toate buzunarele. Poate că situaţia ar fi cunoscut o devenire firească spre o extindere echilibrată din toate punctele de vedere ale facilităţilor de băi dacă România alături de celelalte state ale lumii nu ar fi trecut prin şuvoiul Primului Război Mondial.
O întâmplare deloc fericită a fost şi aceea că la începutul anilor 1920 pavilionul Băilor Mamaia a căzut pradă unui incendiu care a mistuit clădirea centrală şi o bună parte a aripilor laterale unde funcţionau cabinele de plajă.

Mamachioi (Mamai Kyoi (tr) = Mamaia Sat)

Spre a relua cursul istorisirii anterioare revenim la părerea calificată a istoricilor şi aflăm că numele de "Mamaia" este pentru prima dată consemnat de către Alexandre de Launay care în drumul său spre Constantinopol a traversat Dobrogea în anul 1799 .El scrie despre localitatea "Mammay" denumită astfel conform unei harţi ruseşti din1855. Numele turcesc al localităţii era "Mamakioi" ceea ce însemna Mamai Sat (Mamay Kyoi).

01_-_mamachioi.jpg 

Conform lui Nicolae Iorga la Conferinţa "Politica Mării Negre" publicată în „Neamul Românesc" numele de Mamaia este de origine tătară şi vine de la Hanul Crimeii Mamai, conducătorul Hoardei Albastre la din timpul anilor 1370.

02_-_mamachioi_1.jpg 

Este posibil ca acesta în preumblările sale să fi avut tabără vremelnică pe aceste locuri şi de atunci cătunul ce a rămas să fi luat numele de Mamachioi.

Palatul Regal (1923 - 1926)

03_-_ferdinand_si_maria.jpg

După 1920, familia regală acceptă un cadou făcut de către notabilităţile constănţene sub forma unei suprafeţe de 4 hectare de teren între lac şi mare. Aici se construieşte în scurt timp un mic palat în stil românesc. La nord şi la sud de acestea, primăria oraşului a parcelat câteva sute de terenuri, pe care, până în anul 1940 le-a vândut şi cu timpul au apărut mai multe vile şi mici palate.

04_-_mamaia_-_castel_aerian.jpg 

Regina Maria a început construirea reşedinţei de vara de la Mamaia. Palatul avea o forma destul de neregulata, semănând mai mult cu o vila cu mai multe corpuri si era situat in mijlocul unui parc de 34968 m pătraţi, înconjurat de o liziera. Construcţia avea o suprafaţă de 1200 m pătraţi si a fost ridicata in doi ani si jumătate.

05_-_mamaia_-_castel_1.jpg

Anteproiectul si planurile palatului au fost executate de arhitectul Mario Stoppa. Acesta a semnat la data de 4 aprilie 1924 un contract cu generalul Paul Angelescu, prin care primea un onorariu de 4% din valoarea efectiva a lucrărilor. Lucrările de construcţie au fost executate de antrepriza lui Carlo Actis, sub directa conducere si supraveghere a arhitectului Constantin D. Dobrescu. Începând din cu data de 1 decembrie 1923 s-a început construcţia palatului. Ea se va finaliza în vara anului 1926. Materialele de construcţie au fost furnizate de firme renumite in epoca: antrepriza Constantin Kirilescu (pentru piatra de fundatie), Societatea "Reconstructia Dobrogeana" si fabricile Petculescu Ferdinand Koska &Co. si altele, fiind achizitionate prin licitatie.

06_-_mamaia_-_castel_2.jpg

Palatul a fost dotat cu toate cuceririle tehnicii din acea vreme, instalatie de aer conditionat cu ventilatoare  furnizate, ca si lustrele de la firma "Siemens Schukert Werke", incalzire centrala si electrica realizate de atelierul Ilie Popescu &Gh. Cretu. Antreprenorul italian Antonio Moraldo s-a ocupat de asfaltarea teraselor palatului, iar Carlo Actis a construit fantana, trotuarele si lacul din parc.
Palatul era compus din: subsol ( 16 camere, baie, spalatorie, cafegerie, garaj), parter (12 camere, bufet, garderoba, 3 terase, 8 bai , WC -uri) si mansarda ( 7camere si baie).

07_-_mamaia_-_castel_3.jpg

După moartea Regelui Ferdinand în anul 1927 clădirea a fost donată de catre Regina Maria si patru din copiii sai (Nicolae, Ileana, Elisabeta si Marioara), printesei Elena, mama Regelui Mihai.
Noua proprietara a ordonat transformarea parcului regal, prin instalarea conductelor de apa, modificarea drumurilor si peluzelor. Ea a instituit din 22 ian. 1928 un nou regulament, care stabilea atributiile precise ale fiecarui angajat.

08_-_mamaia_-_castel_vile.jpg 

Dupa 1930, palatul va intra in posesia Regelui Carol al II lea, care l-a folosit ca resedinta de vara. Regina Maria si-a oprit 2780 m patrati din parc, unde a dispus construirea unei moderne vile, "Vila Stirbey", dotata cu ascensor francez, marca "G. Houplain Paris" de 4 persoane, cu centrala electrica proprie si o pompa centrifugala ce alimenta turnul cu apa. La 6 iunie 1932, din ordinul lui Carol al II lea, vila ridicată de Regina Maria a fost predata Flotilei de Hidroaviatie din Mamaia.

09_-_dupa_anul_1925.jpg

Pentru reluarea funcţionării stabilimentului Băilor Mamaia s-a ridicat o locaţie cu caracter aşa-zis "provizoriu" unde se putea desfăşura pe perioada estivală funcţiunea turistică a stabilimentului. Au fost repuse în funcţiune cele două aripi ale cabinelor de plajă de la nord şi sud ale Băilor şi s-a procedat la reconfigurarea terenului şi mutarea căii ferate. Prin faţa Băilor trecea acum şoseaua ce venea dinspre Constanţa iar linia ferată a fost construită spre malul lacului Siutghiol. Parcul Cazinoului a fost amenajat între clădirea stabilimentului de băi şi noua cale ferată. Se poate remarca felul ordonat şi "talentul" peisagistilor vremii.

10_-_dupa_anul_1925_1.jpg

Evolutia în ceea ce priveste devenirea modei costumelor de plajă se observă cu uşurinţă. Cel puţin în zona centrală a băilor delimitarea pe sexe devenea de prisos

11_-_pasarela_veche.jpg

Pasarela de lemn îşi păstrase din perioada anterioară structura şi oferea un placut loc de baie

12_dupa_anul_1925_2.jpg

Pavilioanele laterale au fost menţinute în funcţiune dar cu timpul accesul în "zona aferentă" nu a mai fost restricţionat de bariera gardurilor de separaţie.

În 1924 exista un bufet, un restaurant de clasă, o bodegă-patiserie, o şalupă confortabilă şi luxoasă. În "Ghidul Constanţei şi al Techirghiolului" din anul 1924 se face referire la Mamaia (plajă). ... dar, nu apare nicăieri informaţia că în zonă se poate face cazarea la vreun hotel.

13_-_mamaia_-_ghid_turistic.jpg

Tarifele nu erau chiar la îndemână şi a face plajă la Mamaia venind de la Constanţa era destul de costisitor.

14_-_mamaia_-_ghid_turistic_tarife.jpg

În 1930 a început construirea Cazinoului Mamaia si a clădirii băilor. Proiectul după mai multe faze de discuţii i-a fost atribuit spre execuţie arhitectului Victor G. Stephănescu care anterior realizase în Constanţa Moscheea şi Clădirea Primăriei din Piaţa Ovidiu. La 15 august 1935 Cazinoul Mamaia fost inaugurat în prezenta Regelui Carol al II-lea, a membrilor Guvernului si a notabilităţilor Constantei.

În primele zile ale anului 1936 a început executarea celor 600 de cabine de băi, precum si a podului din beton, cu tobogan maritim, la capătul căruia era proiectat un bar. Pasarela de la Casinoul din Mamaia reconstruită din beton şi cu o platformă de o formă inconfundabilăa devenit un punct de atractie de necontestat.Cazinoul dispunea de spatii moderne, zvelte, aerate, cu o notă discretă de elegantă si confort.

15_-_dupa_anul_1934.jpg 

Fotografiile pun în evidenţă construcţia noului local al Cazinoului Mamaia (a treia clădire considerată de la anul 1906) Fotografiile preluate din cele postate de Dl. arh. Radu Cornescu arată faptul că ridicarea Cazinoului actual a fost făcută cu păstrarea în funcţiune a clădirilor anterioare până la momentul la care s-a impus demolarea definitivă a acestora.

 16_-_dupa_anul_1935.jpg

Modul sub care a fost deschis localul nou al stabilimentului a fost acela de a prelua aripile laterala ale cabinelor şi construirea celor noi din beton fără a afecta major rolul deţinut de vechile construcţii.

17_-_dupa_anul_1936.jpg 

Imaginile următoare surprind aspecte ale ridicării Noului Cazinou, aspecte de detaliu şi instantanee de la inaugurarea clădirii şi ulterior a pasarelei cu tobogan si platformă bar.

18_-_mamaia_-_cazinou_fata_-_parcare.jpg 

Parcarea din faţa Cazinoului, deşi oferea suficient de multe locuri de parcare devenea uneori neîncăpătoare.

19_-_mamaia_-_cazinou_fata_-_parc.jpg 

Parcul ce despărţea clădirea de gară era proiectat şi realizat cu atenţie şi oferea o imagine inedită atât din fotografiile aeriene cât şi de la nivelul solului.

20_-_cazinou_-_inaug.jpg

Cazinoul Mamaia - la finalizare (detalii)

21_-_cazinou_-_inaug_3.jpg

Cabinele de bai - 2 aripi, 2 niveluri cu deschiderea spre plajă

22_-_cazinou_-_inaug_1.jpg 

Cazinoul Mamaia - la finalizare (detalii)

23_-_mamaia_-_1935_-_constr_pasarela_1_a.jpg

Pasarela şi toboganul. În fotografia de sus apare şi barul de pe platformă (în poziţie centrală).

24_-_cazinou_-_inaug_2.jpg

Diverse unghiuri şi detalii ale pavilionului central si ale pasarelei de la Cazinoul din Mamaia.

25_-_mamaia_-_1935_-_constr_pasarela.jpg

Pasarela Cazinoului în construcţie (1936)

26_a_-_mamaia_-_1935_-_constr_pasarela_1.jpg 

La inaugurare...

26_b_-_mamaia_-_1935_-_constr_pasarela_2.jpg

şi după....

27_-_mamaia_-_1935_-_constr_pasarela_tob2.jpg

Toboganele acvatice.

28_-_mamaia_-_1935_-_constr_pasarela_tob1.jpg

poziţionate simetric, din beton şi cu aducţiune de apă pe "calea de rulare"...

29_-_mamaia_-_1935_-_constr_pasarela_a.jpg 

Aglomeraţia era o stare cvasipermanentă.

30_-_mamaia_-_cazinou_noaptea.jpg 

Noaptea terasa restaurantului era de un farmec deosebit. Numele de atunci era "Delta". Prin 1965 orchestra de la teatrul Fantasio, condusă de chitaristul Sandu Avramovici era discretă şi se făcea auzită la malul apei predispunând la galante preumblări sub clarul de lună.

31_-_mamaia_-_vechi_si_nou.jpg

Reclamele pentru Noul Cazinou erau tentante, dar, erau în cea mai mare măsură şi reale.

32_-_mamaia_-_cazinou_fata_-_parcare_1.jpg

Parcarea de la Cazinou servea şi pentru autobuzele decapotabile care îşi aveau aici capul de linie când soseau din oraş.

33_-_mamaia_-_cazinou_fata_-_parcare_2.jpg 

Accesul turiştilor "de rând" se putea face fie cu autobuzul şie cu trenul care oprea în noua gară dată şi ea în folosinţă în anul 1938.

34_-_mamaia_-_cazinou_gara.jpg 

Casa Vapor

35_-_mamaia_-_casa_vapor_1.jpg

"Casa Vapor" din Mamaia a fost ridicată ca staţiune nautica şi sportivă construită de Societatea de salvare a naufragiaţilor în apele teritoriale româneşti - SALVAMAR, pe malul lacului Siutghiol în anul 1935.

36_-_mamaia_-_casa_vapor_2.jpg 

Clădirea avea pe lângă aspectul deosebit şi o funcţie de asigurare a diverselor evenimente organizate de Societatea SALVAMAR.

37_-_mamaia_-_casa_vapor_3.jpg

Putea găzdui frecvent diverse festivităţi. Seara, prin oferta de servicii funcţiona chiar ca un club privat.

38_-_mamaia_-_casa_vapor_4.jpg 

Baza logistică a staţiunii de pregătire era bine reprezentată.

39_-_mamaia_-_casa_vapor_5.jpg

În urma unor lucrări de reparaţii în anul 1960 structura de rezistenţă a clădirii a fost afectată, s-a produs o degradare severă şi clădirea nu a mai fost reconstruită sub forma iniţială. (era atipică faţă de aspectul staţiunii Mamaia care tocmai era în construcţie).

Hotel ALBATROS

40_-_mamaia_-_hotel_albatros_3.jpg 

Odată cu ridicarea noii clădiri a Cazinoului, a Casei Vapor ("Casa Bărcilor") în anul 1935 a fost ridicată şi vila Albatros care a început să funcţioneze în regim hotelier.

41_-_mamaia_-_hotel_albatros.jpg 

Cu timpul clădirea a fost extinsă şi a început să fie deservită de propria terasa restaurant.

42_-_mamaia_-_hotel_albatros_1.jpg 

Ca toate construcţiile staţiunii faţada principala era orientata spre sud si era (pe atunci) de culoare deschisă. Ulterior a fost renovată şi s-a optat pentru culoarea cimentului fără a mai fi folosită pigmentaţie.

43_-_mamaia_-_hotel_albatros_2.jpg

Spre a asigura un minim de protecţie pentru lumina puternică erau folosite diversele paravane din beton care creau un decor specific.

44_-_mamaia_-_hotel_albatros_4.jpg

Clădirea a intrat în uzul ONT Carpaţi după anii 1950 şi a fost parţial chiar un sediu de birouri.

Hotel REX

45_-_mamaia_-_rex_0_carol.jpg 

Începerea construcţiei Hotelului REX - 15 August 1936 - Participă Regele Carol al II-lea.

46_-_mamaia_-_rex_01_deschidere.jpg 

Piatra fundamentală a hotelului Rex a fost pusă la 15 august 1936 de către M.S. Regele Carol al II-lea şi azi întreaga clădire este gata. Hotelul este ridicat la 600 m. depărtare de instalaţiile de plajă. Se întinde pe 2.000 m. pătraţi, în lungul plăjii. Sunt 120 de camere cu băi pe palier.

47_-_mamaia_-_rex_2.jpg

Prin Înaltul Decret Regal 322 din 29 februarie 1936, modificat prin Decretul Lege 3047 din 31 august 1938 s-a promulgat "Legea pentru Organizarea Turismului". Această lege a creat un organ menit să activeze în domeniul construcţiilor de hoteluri şi să dea o cât mai pronunţată dezvoltare turismului în România, organ denumit mai întâi "Comitetul Hotelurilor C.F.R." şi apoi "Comitetul Special al Hotelurilor". Acest organ, prezidat de Ministerul Propagandei Naţionale, cuprindea în sânul său delegaţi ai Direcţiei Turismului, ai Regiei Autonome C.F.R. şi ai Ministerului Aerului şi Marinei.

48_-_mamaia_-_rex_3.jpg

Faţada dinspre Plajă. Se pot remarca siglele de pe frontoanele aripilor laterale (ONT) dar care au ca semn distinct coroana regală.

49_-_mamaia_-_rex_1.jpg

După anii 1950 prin Hotărârea nr. 908 din 19 noiembrie 1964 privind organizarea si functionarea Oficiului National de Turism "Carpati" Abrevierea ONT a rămas însă proprietarul de data aceasta era statul român iar Oficiul a fost denumit "Carpaţi".

50_-_mamaia_-_rex_4.jpg 

Cladirea a fost într-o vreme funcţionala sub numele de "1 Mai" şi era casa de odihnă a muncitorilor şi ţăranilor.

51_-_mamaia_-_rex_5.jpg 

Mai târziu avea să reintre în circuitul turistic al perioadei socialiste sub numele de "Hotel Internaţional"

52_-_mamaia_-_rex_6_-_int.jpg

Tehnica şi decoraţia dau apartamentelor, hall-ului, sălii de lectură şi sălii de restaurant un farmec deosebit, încât acest hotel va fi cea mai modernă şi mai confortabilă clădire de pe litoralul Mării Negre. (din comentariile presei)

53_-_mamaia_-_rex_7_-_int.jpg

Fotografii la interior din anul deschiderii hotelului.

54_-_mamaia_-_rex_8_-_int.jpg

Fotografii la interior din anul deschiderii hotelului.

56_-_mamaia_-_rex_9_-_int.jpg 

Confuzia între ONT-ul regelui Carol al II-lea şi ONT-ul devenit în 1964 nu a fost de natură să afecteze condiţia de lux a hotelului.

57_-_mamaia_-_rex_10_-_int.jpg

Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial Hotelul REX a fost gazda pentru diverse delegaţii sau oficialităţi militare sau civile.

58_-_mamaia_-_rex_11_-_int.jpg

Se poate observa că plaja din jurul hotelului nu prezenta semne de amenajare deosebită.

59_-_mamaia_-_rex_12_-_int.jpg 

Din circuitul vizitelor delegaţiilor nu lipsea un prânz şi o plimbare pe pasarela de la Cazinou.

După al Doilea Război Mondial Mamaia a început un circuit ascendent şi a devenit cu adevărat o staţiune turistică.

Cum a luat naştere Mamaia din perioada contemporană sunteţi invitaţi să vedeţi în episodul III al temei Mamaia.

Pe curând cu fotografii din anii 1960.

Sursa foto: http://constanta-imagini-vechi.blogspot.com

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Taner Murat 23 Jun, 2013 09:43 În poemul epic “Sefername” – “Cronică de campanie” poetul tătar Edip Efendí din sec. XVII cântă neamul Mamay din care făcea parte, îl elogiază pe conducătorului acestuia – “bek” - şi menţionează localitatea cu acelaşi nume. … Keldí emír saraydan, şîktîk ğolga Mamaydan, Duwamnî aldîm anaydan, oklarîmnî babaydan. Tal terektír Mamaylar, ğaw yúrektír Mamaylar, Erdel aşîp sefer bar, helal etíñ agaylar! Egerlendí al torî, başî yîldîz kaşkadîr, Han kolînda ğígít kóp, Mamay begí başkadîr. Yetmíş çora yanînda, at oynatîp şîktîlar. … Veni poruncă din saray pornirăm la drum din Mamay, Îmi luai rugăciunea de la măicuţa, săgeţile de la tăicuţa, Mlădios ca salcia e neamul Mamay dârză e inima neamului Mamay Binecuvântaţi fraţilor campania ce va străbate Ardealul Înşeuat e murgul roşcat cu capul ţintat Nenumăraţi viteji are în slujba sa hanul dar fără pereche e bek-ul neamului Mamay În fruntea a şaptezeci de spirite pornind la drum în joc de copite de cai. http://issuu.com/kirim-tatar-kitaplari/docs/nazar_2012_07-online/5?zoomed=&zoomPercent=&zoomX=&zoomY=¬eText=¬eX=¬eY=&viewMode=magazine
  • gheorghe 19 Aug, 2012 13:14 Hotelul Albatros a fost transformat in hotel dupa 1950 ,a fost construit in anii 1935-38 de o societate din Bucuresti in sistem condominiu,adica s-au cumparat apartamente ,in condominiu precum se practica si azi , a fost nationalizat abuziv cu D92/50 nici macar nu sunt trecuti propprietarii in anexa decretului .natinalizat "in rem " nu se stie cate apartamente au fost retrocedate dar hotelul a fost vandut de IHR mmamaia unui securist ,ca toate de altfel.