Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:05 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vasile Delicoti, primarul localității Poarta Albă, rămâne în funcție

ro

22 Aug, 2013 21:53 2318 Marime text
Primarul localității Poarta Albă, Vasile Delicoti, va rămâne în continuare în funcție conform hotărârii Tribunalului Constanța în urma căreia ordinul de demitere emis de prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola, a fost suspendat. Instituția Prefectului a emis ordinul după ce ANI l-a declarat pe edil incompatibil, însă Vasile Delicoti a susținut că nu i-a fost comunicat personal, potrivit legii. Acesta a fost unul dintre argumentele aduse în fața magistraților.
“Astăzi s-a decis suspendarea ordinului prefectului prin care i s-a încetat mandatul de primar. Ordinul conținea un element cum că îi încetează mandatul de la data emiterii. Potrivit legii actele cu caracter individual își produc efectul de la data comunicării. Instanța a dat termen o săptămână în care Prefectura trebuia să depună dovada că i-a comunicat ordinul lui Delicoti. Și până astăzi nu a fost depus nimic pentru că acest document nu există.” a declarat Simona Sârbu, avocat.
Edilul Vasile Delicoti declară că s-a făcut dreptate și că decizia instanței este în conformitate cu legea.
„Ne-am susținut cauza cu argumente pe lege. Instanța a luat în considerare legislația în vigoare și a dat decizia în favoarea mea.” a spus Vasile Delicoti, primar Poarta Albă.
În ceea ce privește relația cu Prefectura, primarul din Poarta Albă afirmă că va fi o colaborare bună, ca și până acum. Deși Vasile Delicoti este de părere că prefectul Eugen Bola a făcut un abuz în serviciu, spune că principalele obiective sunt cele legate de bunăstarea localității Poarta Albă.
“Va fi o colaborare instituțională corectă ca și până acum. Nu am avut probleme personale cu prefectul, relația a fost bună. Din punctul meu de vedere a făcut puțin abuz în serviciu, nu știu dacă a fost forțat să facă lucrul acesta. Eu o să-mi vad de treabă pentru că este mai importantă comunitatea decât vreo altercație cu prefectul și cu Prefectura.” a adăugat Vasile Delicoti, primar Poarta Albă.
Decizia de suspendare a ordinului emis de Prefectură este executorie, dar nu este definitivă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii