Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:57 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DobrogeaAcademică Conferința-raport asupra cercetării științifice în România

ro

22 Nov, 2021 00:00 1015 Marime text
  • În zilele de 22 și 23 noiembrie 2021, are loc, la Academia Română, a doua ediție a Conferinței Cercetării Științifice
 
Academia Română organizează, în perioada 22-23 noiembrie 2021, a doua ediție a Conferinței Cercetării Științifice, dedicată promovării rezultatelor remarcabile obținute de institutele și centrele de cercetare ale Academiei Române.
Evenimentul, desfășurat în format hibrid, în Aula Academiei și pe platforma Zoom, va lua în discuție activitatea institutelor și centrelor de cercetare care au implementat cele peste 130 de proiecte selectate în conferință. Ele vor fi prezentate de președinții secțiilor Academiei Române, care coordonează aceste institute: acad. Eugen Simion, acad. Victor Spinei, acad. Viorel Barbu, acad. Marius Andruh, acad. Maya Simionescu, acad. Nicolae Panin, acad. Dorel Banabic, acad. Doru Pamfil, acad. Victor Voicu, acad. Mugur Isărescu, acad. Mircea Dumitru, acad. Răzvan Theodorescu, acad. Florin Filip.
Conferința va fi structurată în 11 secțiuni corespunzătoare principalelor domenii de cercetare din institutele și centrele Academiei Române: Filologie și literatură; Istorie și arheologie; Științe matematice; Științe chimice; Științe biologice; Științe geonomice; Științe tehnice; Științe medicale; Științe economice, juridice și sociologice; Filosofie, teologie, psihologie și pedagogie; Arte, arhitectură și audiovizual.
Proiectele de cercetare susținute au fost derulate în institute și centre în perioada 2020-2021 și au beneficiat de finanțări europene, naționale și de granturile tematice oferite de Academia Română (alocate din fondurile proprii, prin Fondul Recurent al Donatorilor).
Temele investigate în cadrul proiectelor acoperă o paletă largă de cercetare: mezoarhitecturi producătoare de energie verde, sisteme supramoleculare pentru aplicații biomedicale, acționări electrice performante pentru aplicații „e-mobility“, imunoterapia cu celule stem mezenchimale, dinamica mutațiilor genomului SARS-CoV2, evoluția conjuncturii economiei mondiale în perioada pandemiei Covid 19, potențialul poluant al mineritului din România, modele statistice şi aplicații cu date în spații infinit dimensionale, digitalizarea Dicționarului general al literaturii române, astronomia și educația prin astronomie în România.
Conferința creează cadrul necesar schimbului de experiență dintre cercetători, în vederea conceperii unor proiecte interdisciplinare, ale căror rezultate să contribuie semnificativ la diversificarea demersurilor de cercetare din Academia Română.
 
#DobrogeaAcademică
#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti 
 
Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română.
Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.
Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.

Sursa foto: acad.ro


Citește și:

#DobrogeaAcademică: „Ar putea poezia salva lumea?”
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii