Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:19 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Farul Constanța În iarnă, Ianis Zicu va trage linie și va decide în ce privește viitorul său

ro

17 Nov, 2020 00:00 4069 Marime text
  • FC Farul Constanța a pierdut meciul cu Rapid din etapa a 12-a a Ligii a 2-a.
  • Ianis Zicu a precizat că jocul ”marinarilor” a suferit la capitolul posesie, însă, chiar și așa, puteau obține un egal sau chiar victoria.
  • Antrenorul FC Farul a punctat că, în iarnă, va trage linie și va lua o hotărâre în ce privește viitorul său.
 
După trei victorii consecutive în deplasare, FC Farul Constanța a întrerupt seria pozitivă pe teren străin, cedând cu 1-2 în fieful Rapidului, în etapa a 12-a a Ligii a 2-a. 
 
La finalul meciului, Ianis Zicu, antrenorul „marinarilor”, și-a arătat dezamăgirea pentru eșec, dar, în același timp, și-a manifestat convingerea că Farul se poate califica în play-off. „O victorie ar fi făcut să fim pe locul 3 și mai aproape de play-off, acest obiectiv pentru care luptăm. Mai sunt patru meciuri în campionat până în iarnă, plus unul în Cupă. Sper să reușim să fim pe loc de play-off, pentru că, în iarnă, sută la sută, eu sunt primul care voi reacționa și, dacă nu suntem aproape, nu voi mai sta. Mi-am asumat un obiectiv, mi l-am asumat singur și vreau și cred că acești jucători pot să ducă echipa în play-off. Sunt convins că în următoarele etape vom arăta la fel ca până la acest meci și sper să reușim să rămânem în zona de play-off”, a precizat Ianis Zicu, potrivit site-ului oficial al FC Farul.

 
Au greșit foarte multe pase simple

 
Tehnicianul constănțean a precizat că, în meciul cu Rapid, jocul ”marinarilor” a suferit la capitolul posesie, însă, chiar și așa, „puteam să scoatem un egal, chiar și să câștigăm, dacă nu apărea greșeală de la golul doi”. 
 
„Cred că le-a fost un pic teamă, nu au avut luciditate, au greșit foarte multe pase simple, iar lucru acesta te trage în jos. În momentul în care nu reușești să ai posesie, să poți să ții un pic de minge ca să-ți și revii, după ce te atacă adversarul, atunci este mai greu și apar problemele. Lucru acesta nu a funcționat astăzi, am pierdut foarte multe mingi și, din această cauză, Rapid a reușit să stea mai mult în jumătatea noastră. Îmi doresc la fiecare meci să fim mai activi în atac, pentru că asta pregătim. Încercăm să construim, dar lucrurile astea țin și de felul cum pregătește adversarul partida, cât de bine stă în teren. Nu poți, la fiecare partidă, să ajungi și să ai atâtea ocazii”, a menționat Zicu, conform sursei citate.
 

Nu există ceartă

 
Din minutul 55, FC Farul a jucat în zece jucători, după ce Robert Băjan a fost eliminat la faza penalty-ului comis. „Nu-mi cert jucătorii, pentru că tot ei au adus punctele pe care le avem în clasament. Unii fac lucruri bune la alte meciuri, unii la celelalte. Lucrurile sunt clare pentru mine, toți jucătorii sunt importanți. Nu există ceartă, există doar îndrumare, există corectarea greșelilor pe care le fac”, a spus antrenorul Farului. În privința fazei loviturii de la 11 metri, Ciprian Marica, principalul susținător al clubului constățean, este de părere că nu se impunea și acordarea cartonașului roșu. 
 

Următorul meci, cu CSM Reșița

 
După meciul cu Rapid, echipa de pe litoral se află pe locul 9 (în afara zonei de play-off), cu 17 puncte, înregistrând cinci victorii, două egaluri și patru înfrângeri în 11 meciuri, golaveraj 14-13. „Marinarii” au însă un meci în minus, restanța din deplasare cu U Cluj, care a fost reprogramată pe 2 decembrie. În etapa viitoare, sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 11.00, FC Farul va întâlni la Constanța CSM Reșița (locul 16, cu 14 puncte).      
 

Vreau doar să am performanțe

 
Antrenorul FC Farul a punctat că, în iarnă, va trage linie și va lua o hotărâre în ce privește viitorul său, în funcție de locul în clasament pe care se va găsi echipa și de șansele de accedere în play-off.
 
„Le-am spus și jucătorilor în vestiar. Îmi asum acest obiectiv de a intra în play-off, iar, dacă lucrurile nu sunt așa cum trebuie, chiar dacă sunt diferite motive, și nu reușim să obținem acest loc în primele șase, probabil că trebuie să vină un alt antrenor. Un ciclu trebuie să se termine, eu am venit la Constanța acum un an și jumătate și nu pot să stau la infinit. Depun o muncă așa cum trebuie să facă orice antrenor, cu pasiune, cu inimă, cu dorință, dar nu pot ține de un scaun sau să rămân de plăcere la Constanța doar ca să fiu antrenor. Vreau doar să am performanțe și lucrul acesta o să-l fac oriunde o să mă duc”, a mai spus Zicu.
 
Sursa foto: FC Farul Constanța
 
Citește și:

FC Farul Constanța a pierdut meciul cu Rapid București

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii