"Mai aveţi multe de făcut şi păreţi săraci" Impresiile turiştilor străini de pe pachebotul Queen Victoria acostat, ieri, în Portul Constanţa
"Mai aveţi multe de făcut şi păreţi săraci": Impresiile turiştilor străini de pe pachebotul Queen Victoria
Doar 80 de străini
din cei peste trei mii care au ajuns cu un vas de croaziera la Constanţa au
avut curiozitatea să vadă portul şi oraşul. Din păcate nu i-au amuţit frumuseţile
locului, ba dimpotrivă. Problema este că nu sunt primii pe care îi dezamăgim.
Cu un gust amar, o turistă din Marea Britanie a spus duminică, pentru protv, în puţine cuvinte, care este părerea ei despre România.
Preferată de
familiile regale, de milionarii lumii şi de diverse staruri de cinema, 'Queen
Victoria' a acostat în Portul Constanţa. La bord se aflau trei mii de turisti, în general britanici, olandezi şi nemţi.
Câţiva au ieşit pe punte pentru câteva poze, ca să nu uite că, în drumul lor de trei săptămâni prin Europa, s-au oprit şi în Romania. Numai 80 au avut curajul să viziteze oraşul, dar s-au întors extrem de dezamăgiţi.
Îmi pare rău că spun asta
"Cred că mai
aveţi multe de facut pe aici şi păreţi foarte săraci. Îmi pare rău să spun
asta, dar cred că dacă revin peste 25 de ani poate o să fie cu totul
altfel", afirma o englezoaică.
În zona veche,
oaspeţii au găsit muzeele închise şi un cazinou mereu în renovare din care se
desprind bucăţi imense de tencuială. Mai mult, din cauza maşinilor parcate pe
străduţele înguste, cele doua autocare au ramas blocate în trafic foarte
aproape de intrarea în port.
Singurii care au
savurat vizita au fost localnicii. De pe mal, au visat cu ochii deschişi că într-o bună zi vor avea şi ei câteva mii de euro ca să plece într-o astfel de
excursie.
Din păcate,
străinii care au fost dezamagiţi de Constanţa nu sunt, nici primii, nici
ultimii. Acum câteva luni, nişte americani au stat la coadă la toaleta muzeului
de istorie şi şi-au pasat din mână în mână singurul sul de hârtie igienică de
la closet.
După o astfel de
experienţă este greu de crezut că se vor întoarce la noi.
Sursa: protv.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp