Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:34 11 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Două proiecte nefinanţate prin PNDL vor fi realizate la Crucea din fonduri proprii sau alte surse de finanţare

ro

31 Aug, 2017 00:00 2237 Marime text
Utilităţile şi infrastructura rutieră vor cunoaşte schimbări la nivelul comunei constănţene Crucea. Reprezentanţii administraţiei publice locale au elaborat mai multe proiecte, pe care le-au depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), în speranţa că vor fi finanţate din fondul alocat Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
 
Primarul comunei, Gheorghe Frigioi, a recunoscut că acestea „au vizat, în special, sistemul de canalizare şi starea drumurilor“. „Prin PNDL ne-au fost aprobate trei proiecte importante pentru comună. Este vorba despre: înfiinţare sistem de canalizare ape uzate menajere în satul Gălbiori, în valoare de 3.890.017 lei; înfiinţare sistem de canalizare ape uzate menajere în satul Stupina, evaluat la 4.816.922 de lei şi, nu în ultimul rând, proiectul privind asfaltarea drumurilor comunale în localităţile Crişan şi Şiriu, pentru realizarea căruia urmează să primim suma de 8.924.990 de lei“, a precizat şeful administraţiei publice a comunei Crucea, Gheorghe Frigioi.
 
De altfel, acesta a subliniat că au fost depuse prin PNDL cinci proiecte, dar „cele mai importante şi mai ample au fost avizate favorabil, ceea ce confirmă o eficienţă în elaborarea proiectelor de peste 50%“.

„Nu renunţăm la niciun proiect!“ 

Asta pare să fie deviza primarului comunei Crucea, Gheorghe Frigioi. Printre proiectele ce nu vor fi finanţate prin PNDL, chiar dacă au fost depuse de administraţia locală, se regăseşte şi cel privind reabilitarea sistemului de iluminat public şi extinderea reţelei. „Este vorba despre un proiect ce urma să fie implementat într-un cartier în fostul IAS Stupina, unde, odată cu desfiinţarea IAS-ului, s-au găsit binevoitori care să fure tot ce înseamnă conductor, cabluri, lămpi etc., astfel că ne vedem puşi în situaţia să o luăm de la capăt cu extinderea reţelei de iluminat public. Reţeaua este a noastră, iar stâlpii de susţinere sunt ai ENEL. Acest proiect era, oricum, trecut în planul de investiţii“, a declarat, pentru ZIUA în judeţ, primarul comunei Crucea.
 
Şeful administraţiei publice locale vrea ca, în acest an, să definitiveze proiectul, deoarece acum există doar studiul de fezabilitate. „Vom încerca să îl depunem în toamnă pentru finanţare sau să îl realizăm din fonduri proprii. Este vorba de un kilometru şi jumătate de reţea nouă. Nu renunţăm la proiect pentru că, în momentul în care renunţi la unul, indiferent de valoarea lui, acest fapt afectează îndeplinirea strategiei de dezvoltare propusă pentru unitatea administrativ-teritorială pe care o conduci. Valoarea estimată a proiectului este de 1,7 milioane de lei“, a afirmat Gheorghe Frigioi.
 
De asemenea, şi celălalt proiect, privind asfaltarea străzilor interioare din satele Gălbiori şi Băltăgeşti, a fost depus în două locuri pentru a prinde finanţare. „A fost refuzat pe PNDL, dar se va face pe Măsura 7.2. Aici a intrat în evaluare, urmează să ne cheme să semnăm contractul de finanţare şi, astfel, va fi implementat pe fonduri europene“, a precizat primarul comunei Crucea.
 
Trăgând linie, se poate lesne observa că Primăria Crucea a pierdut finanţarea, deocamdată, doar pentru un singur proiect, dar, indiferent de situaţie, toate vor fi realizate în timp.

Ti-a placut articolul?

Comentarii