#citeșteDobrogea Destin de artist plastic dobrogean. Patru decenii de la dispariția celui supranumit „fenomenul Ciucurencu”

Născut într-o familie săracă din Ciucurova (Tulcea), la 27 septembrie 1903, tatăl pictorului dobrogean Alexandru Ciucurencu fiind de meserie hămurar, artistul începea să picteze încă de la vârsta de 13 ani, ca ucenic la un zugrav iconar pe nume Mihail Paraschiv.
Cine ar fi bănuit că valoarea celui lipsit de bucuriile copilăriei avea să fie confirmată nu doar de critici valoroși, ci și de importanta suită de colecționari pe care îi va atrage încă de tânăr, pe la jumătatea anilor ’30, precum Leon Laserson și K.H. Zambaccian. După Ştefan Luchian şi Theodor Pallady, Alexandru Ciucurencu a fost cel mai reprezentativ artist al culorii. La Constanța, una dintre sălile Muzeului de Artă îi poartă numele.
 
Rector al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București
 
Conform informațiilor oferite de Constanța Călinescu în volumul său „Reprezentanți ai Dobrogei în știința și cultura românească”, Alexandru Ciucurencu a terminat cu greu școala primară, din cauza faptului că era nevoit să muncească pentru a asigura existența familiei sale numeroase.
 
„Banii agonisiți în ucenicie îl ajută să poată trăi în capitală, unde pleacă în 1921 pentru a urma Școala de Belle Arte, având profesori pe G. D. Mirea, Camil Ressu, Fritz Storck. În timpul liber, tot pentru întreținerea existenței, făcea figurație la Teatrul Național și la Operă. În 1928 termină Școala de Belle Arte, susținând examenul cu compoziția «La gară», lucrare care a fost și premiată. În 1931, după satisfacerea serviciului militar, vizitează Parisul și Veneția, unde studiază sub îndrumarea pictorului Andre L´Hote (n.r. - fiind puternic influenţat de opera pictorului şi sculptorului, reprezentant de marcă al cubismului, curent în vogă, la vremea respectivă, în mediul artistic parizian) și în Academia Julian.
 
În 1932, după reducerea bursei pe care o primea, e nevoit să se înapoieze în țară. Lucrează intens, expunând tablouri la Salonul Oficial din 1933. În anul următor, deschide în sala Mozart prima expoziție personală, căreia îi urmează altele între 1935-1939”. Pe atunci, prin 1932, Tonitza vorbea despre el ca fiind „fenomenul Ciucurencu”.
 
În 1948, a devenit profesor, apoi rector al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, iar din 1963 devine membru corespondent al Academiei Române și primește titlurile de laureat al Premiului de Stat, Maestru Emerit al Artei. În anul 1964 a fost distins cu titlul de Artist al poporului.
 
Alexandru Ciucurencu, maestrul ce a dinamizat pictura românească, a creat o adevărată școală, avându-i printre discipoli pe Traian Brădean, Horea Paştina, Angela Popa Brădean, Mircea Deac, Constantin Piliuţă, Ion Pacea, Valeriu Pantazi, Spiru Chintilă, Aurel Nedel, Paula Ribariu, Vasile Grigore, Carolina Iacob sau Rodica Lazăr.
 
Colorist exultant într-o fază iniţială, a evoluat spre o paletă mai rafinată, un desen concis şi compoziţii geometrizate. În prima perioadă de creaţie a pictat mai ales naturi moarte, nuduri şi peisaje, care se remarcă prin armonie coloristică.
 
După 1944, Ciucurencu şi-a schimbat tematica, realizând compoziţii cu subiecte istorice sau sociale. A mai pictat şi portrete ale unor personalităţi culturale (Sonia Cluceru, Krikor H. Zambaccian, George Călinescu, Mihail Jora, etc.), portretul mamei sale, care are un dramatism aparte, sau portrete de muncitori şi peisaje industriale.
 
Reprezentant al şcolii româneşti de pictură de la începutul secolului XX, Alexandru Ciucurencu a creat o operă inspirată de idealul postimpresionist al Şcolii de la Paris, de a zugrăvi realitatea prin filtrul subiectivităţii pictorului.
 
În prima perioadă de creaţie, pictorul a realizat cu precădere naturi moarte (seria de „Flori”; „Natură statică cu chitară”), nuduri şi peisaje („Peisaj cu bucium”), fiind, în tot acest timp, un mare admirator al lui Luchian. Caracteristică acestei perioade este coloristica vie, puternic individualizată şi uşor de recunoscut şi în portretele „Odaliscă în roşu”, „Fată cu tablă de şah", „Femeie citind”, „Femeie cu chitară”, „George Călinescu”.
 
În cea de-a doua perioadă a creaţiei sale, între 1944 şi 1977 (27 decembrie) - anul morţii artistului -, Ciucurencu a realizat cu precădere compoziţii cu subiecte istorice sau sociale, cum sunt lucrările „Ana Ipătescu” sau „1 mai liber”.
 
Sursa foto: „Reprezentanți ai Dobrogei în știința și cultura românească”, de Constanța Călinescu
 
Citește și:

Alexandru Ciucurencu, coloristul neintrecut al Dobrogei

Pictura zilei „Prieteni” de Alexandru Ciucurencu

Pictura zilei „Natură statică cu pere, vas şi cărţi” de Alexandru Ciucurencu 

Pictura zilei „Natură statică cu anemone și pipă” de Alexandru Ciucurencu