Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:59 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisia de omologare a dat aviz favorabil Sorin Cojocaru - „Stadionul Farul poate găzdui Supercupa României“

ro

07 Jul, 2015 00:00 2692 Marime text
Stadionul „Farul“ din Constanţa a primit, ieri, OK-ul comisiei de omologare pentru Supercupa României, astfel că nu mai e niciun impediment în disputarea, miercuri, 8 iulie, de la ora 21.00, a partidei dintre Steaua şi ASA Tg. Mureş.

„Supercupa se joacă la Constanţa, stadionul poate găzdui un asemenea meci. Oficial, faptul că partida se va disputa pe Farul a fost anunţat acum câteva zile, iar astăzi (n.r. ieri) s-a întrunit comisia de omologare a stadionului. În urma inspecţiei, s-a constatat că acesta îndeplinește condițiile pentru a găzdui partida“, a declarat Sorin Cojocaru, reprezentant al Federaţiei Române de Fotbal. „Cei de la Constanţa au depus un efort enorm pentru a aduce stadionul la nivelul la care el este acum. În decursul acestei zile (n.r. ieri), se mai lucrează pentru o toaletare a arenei. Se dă o ultimă formă, se șterg scaunele. Oricum, această activitate era planificată să se desfășoare cât mai aproape de joc, pentru că se mai poate întâmpla să plouă zilele acestea. Operațiunile de înfrumusețare, de reparare a ceea ce era stricat și de aducere a stadionului în condițiile pe care le impune un asemenea joc s-au încheiat, comisia de omologare dând aviz favorabil“, a mai spus Cojocaru.

Giani Nedelcu - „S-a făcut prea mare tevatură“

Oficialul federal a recunoscut că FRF avea o variantă de rezervă (un alt oraş, în caz că stadionul nu era gata), dar, pe de altă parte, a menţionat: „Nu aveam nicio emoție în privința finalizării lucrărilor. Toți factorii implicați și-au dat concursul și au depus eforturi mari. Şi în weekend-ul trecut s-a lucrat intens“. Giani Nedelcu, preşedintele Consiliului Director al FC Farul, a spus că „s-a făcut prea mare tevatură pe seama omologării. Decizia ca meciul să se joace la Constanţa se luase deja. Stadionul nostru e omologat pentru Liga a II-a, iar pentru meciul de Supercupă, autorităţile locale şi-au luat angajamentul că vor aduce îmbunătăţirile cerute de această partidă. Nu se punea problema ca meciul să nu fie găzduit de Constanţa. Tot ce s-a cerut s-a rezolvat“.

Unde se mai găsesc bilete la Constanţa 

FRF a anunţat că, ieri, s-a încheiat procesul de vânzare on-line a biletelor pentru Supercupă. La Constanţa, tichetele mai sunt disponibile la stadion (în spaţiul amenajat în biroul de la spălătoria „La Stadion“, pe strada Primăverii, între orele 10.00 şi 19.00, inclusiv în ziua meciului) și în principalele centre comerciale din oraş. Preţurile biletelor sunt următoarele: la peluze - 15 lei, la tribuna 1 - 40 lei, la tribuna 2 (inclusiv Family Zone) - 30 de lei. Family Zone este un sector dedicat fanilor care vin însoţiţi de cel puţin un copil cu vârsta de până la 14 ani (având 5% reducere pentru două bilete, 10% pentru trei şi 15% pentru patru tichete). Cei care cumpără bilete (nu mai mult de patru de persoană) trebuie să prezinte obligatoriu cartea de identitate. Potrivit lui Sorin Cojocaru, pentru meciul dintre Steaua şi ASA s-au pus în vânzare 14.400 de bilete, iar ieri, în jurul orei 10.00 - 11.00, se vânduseră aproximativ 9.300. „Din experienţa pe care o avem, spectatorii cumpără bilete masiv în zilele premergătoare meciului. Există cerere, iar mâine (n.r. astăzi) ne așteptăm să fie vândute ultimele bilete“, a spus Sorin Cojocaru.

Sursa foto: sptfm.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii