Băncile au primit raportul echipei de investigație a Consiliului Concurenței privind ancheta ROBOR. Sunt posibile mari amenzi
Băncile au primit raportul echipei de investigație a Consiliului Concurenței privind ancheta ROBOR. Sunt posibile
08 Apr, 2026 10:34
ZIUA de Constanta
152
Marime text
152
Marime text

Consiliul Concurenței (CC) a trimis raportul conținând concluziile investigației pe tema ROBOR, cu constatări care implică sancțiuni, către toate băncile implicate în stabilirea indicelui. Este vorba de raportul cu propuneri ale echipei de investigație, la care băncile au 30 de zile să formuleze opinii, înainte ca instituția să își însușească sau nu acest raport oficial și să ia o decizie formală de sancționare, notează Profit.ro.
În perioada următoare, băncile trebuie să răspundă la acest raport. Urmează și audieri cu reprezentanții Consiliului. Decizia de amendare este de așteptat să fie emisă în mai-iunie, înainte de expirarea actualului mandat al conducerii Consiliului Concurenței.
Ținând cont că instituția statului aplică amenzi uriașe, calculate ca procent de până la 10% din cifra de afaceri, băncile pot primi amenzi de sute de milioane de euro. La finele anului 2022, Profit.ro a anunțat în exclusivitate că inspectorii Consiliului Concurenței au declanșat un control inopinat la bănci, urmărind strângerea de probe pentru demonstrarea existenței unei înțelegeri de tip cartel intre instituțiile financiare care participă la calculul ratei ROBOR. Inspectorii au verificat atunci calculatoarele și telefoanele șefilor de Trezorerie, ale dealerilor, dar și ale președinților sau directorilor executivi, deschizând emailuri, mesagerii Whatsapp și platforma de comunicare între dealeri, arătau sursele Profit.ro. Comunicările din e-mail-uri și mesagerii mobile ale bancherilor s-au făcut având drept cuvinte de căutare nume ale dealerilor din alte bănci, vizând discuții despre cotații ROBOR, și a fost verificată și corespondența președinților de bănci cu departamentele de Trezorerie. Inspectorii au încheiat controalele cu procese verbale cuprinzând sursele verificate și documentele sau corespondența pentru care s-au făcut copii.
Cele 10 bănci vizate au fost Banca Transilvania, BCR, BRD-Societe Generale, ING Bank, Raiffeisen Bank, CEC Bank, UniCredit Bank, OTP Bank România, EximBank și Intesa Sanpaolo România, acestea fiind cele care participă la calculul ratei ROBOR. O investigație similară a fost declanșată de Consiliul Concurenței în octombrie 2008, după ce BNR acuzase mai multe bănci că au "atacat leul", și a aplicat amenzi uriașe Raiffeisen și BRD, în condițiile în care sancțiunile pentru înțelegeri anti-concurențiale se stabilesc ca procent din cifra de afaceri, până la 1%.
Citește și
O nouă creștere a indicilor ROBOR! Anunțul BNR
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


