FOTO+VIDEO Mariana Gâju și femeile social democrate din județul Constanța aduc spiritul Paștelui persoanelor vârstnice
FOTO+VIDEO: Mariana Gâju și femeile social democrate din județul Constanța aduc spiritul Paștelui persoanelor
235
Marime text
În pragul sărbătorilor pascale, Organizația Județeană de Femei Constanța a Partidului Social Democrat desfășoară o amplă acțiune caritabilă dedicată persoanelor vulnerabile din județ.Astfel, astăzi, 8 aprilie 2026, aproximativ 400 de vârstnici și copii instituționalizați vor primi daruri tradiționale de Paște, menite să aducă bucurie și speranță în sufletele acestora.
Acțiunea vizează mai multe centre sociale din Constanța, Poarta Albă, Negru Vodă și Mangalia, unde beneficiarii vor primi produse alimentare specifice sărbătorilor pascale, precum ouă roșii, carne de miel, cozonaci, pască, dulciuri, fructe și băuturi răcoritoare. De asemenea, darurile vor include și salcie sfințită în Duminica Floriilor, simbol al binecuvântării și al reînnoirii spirituale.
Evenimentele se vor desfășura după următorul program:
- Ora 10:15 – Căminul pentru persoane vârstnice Constanța
- Ora 11:15 - Centrul de Abilitare si Reabilitare “ Traian’’ Constanta
- Ora 12.30 - Centrul de Îngrijire și Asistență din comuna Poarta Albă
- Ora 14.00 - Centrul de Îngrijire și Asistență “Sf. Andrei , Centrul de Îngrijire și Asistență “Armonia” și Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități ( CAbR) “Sf. Luca”din orașul Negru Vodă. - Complexul de Servicii Comunitare ‘’Cristina’’ Mangalia
„ Prin aceste daruri, încununate de o vorbă bună şi o îmbrăţişare, femeile social democrate constănțene vor încerca să aducă în inimile bătrânilor bucuria Învierii Domnului Iisus Hristos.”, transmit reprezentanții OFSD Constanța.
Mariana Gâju s-a adresat persoanelor vârstnice de la Căminul de pe strada Unirii din Constanța.
Paștele nu are culoare politică, Paștele e în sufletul nostru, în inima noastră, în credința noastră. Fiecare avem această credință. Suntem în Miercurea Mare, în Săptămâna Patimilor, când femeile social-democrate ale județului Constanța, din mai multe localități, conform tradiției, am venit la căminul pentru persoane vârstice de pe strada Unirii din Constanța, unde an de an, de Sfânta Sărbătoare a Paștelui, de Sfântul Crăciun și chiar de 1 martie, 8 martie, ne revedem cu beneficiarii acestui centru care se adresează celora care au respectul nostru pentru că o viață au muncit, o viață s-au străduit și acum au nevoie de grija, de atenția noastră, de mângâierea noastră. Spun eu într-un cuvânt tradițional, aducem aici nimic altceva decât cozonac, ouă roșii, în același timp miei din care gospodinele de la acest centru să poată pregăti masa de Paște. Este o bucurie pentru noi să ne revedem an de an cu dumnealor, să ne vedem când vin cu speranță și spun, știam că veți veni și vă așteptam.
Este încă o dată prilejul să mulțumesc tuturor doamnelor care au dăruit ca să fie mai bine pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru. Gândul nostru merge și spre cei din localitățile județului unde au grijă de dumnealor tot femei social-democrate, pentru că nu la toți putem ajunge în această zi, în această săptămână sfântă, dar Organizația Femeilor Social-Democrate ale județului Constanța ajunge la șase cămine din județ și nu spunem doar Constanța, două centre, Poarta Albă, căminele de la Negru Vodă, că sunt trei clădiri care aparțin și mergem și la unul de copii. Este bucurie pentru noi să putem aduce bucurie. Aceste emoții sunt foarte puternice pentru că în fiecare an, sărbătorile pascale, Crăciunul, sunt sărbători despre prietenie, despre unitate, despre credință, despre bine. Și fiecare dintre noi creștinii ne gândim la toate aceste calități pe care trebuie să le onorăm.
Ceea ce facem noi în această perioadă, Organizația Femeilor Social-Democrate, este pentru a aduce liniște, pentru a da semnalul de bine, semnalul de credință că nașterea Domnului Iisus Hristos ne face mai buni, mai drepți. De aceea sunt onorată că vin de fiecare dată să vă văd. Sunt mândră că avem ocazia să dăruim din puținul pe care îl avem noi pentru dumneavoastră. Sentimentele noastre se îndreaptă pentru fiecare sau către fiecare în parte și vă dorim din tot sufletul nostru să aveți un Paște liniștit, să aveți un Paște plin de credință în mai bine și în mai frumos, pentru că ceea ce se întâmplă, atașamentul nostru pentru dumneavoastră sunt o dovadă a tuturor acestor sentimente pe care le împărtășim cu dumneavoastră astăzi. Sănătate să avem, Doamne! Sănătate să avem!
Noi suntem reprezentantele Partidului Social-Democrat, Organizația Femeilor Social-Democrate a Județului Constanța. Spuneam că an de an, la Sfânta Sărbătoarea Paștelui, la Sfântul Crăciun, la 1 martie sau 8 martie, când ne-a permis timpul, revenim în mijlocul dumneavoastră pentru a vă arăta respectul nostru, dragostea și grija noastră pentru dumneavoastră care aveți nevoie de mângâiere, de o vorbă bună, că restul le găsiți în această casă unde cei ce vă găzduiesc, gospodinele de la bucătărie, vă pregătesc masa, doamnele asistente vă fac tratamentul, dar personalul auziliar ține acest centru, acest cămin pentru persoanele vârtice curat
Cinci miei care să vă aducă gustul borșului de miel, așa cum știm că l-aveam pe masă în Sfânta Sărbătoare, friptura de miel, dar pentru fiecare dintre dumneavoastră un cozonac, ouă roșii și o sticluță de suc. Mergem la fiecare să vă oferim. În primul rând, firul de salcie, acest fir sfințit în ziua Floriilor, în Duminica Sfântă a Floriilor. Dumnezeu ne-a oferit o zi cu soare, o zi călduroasă, ca să putem să ascultăm Sfânta Slujbă și să plecăm acasă cu firul de salcie.
În camerele dumneavoastră am văzut că l-ați păstrat an de an, acum o să-l înlocuiți cu acest fir de salcie pe care colegele mele vi-l vor mâna. Vă doresc din tot sufletul să fiți sănătoși, sănătoși cu toții, să aveți în fiecare crifă în gând că nu sunteți lăsați fără să fiți vizitați. Membrii familiilor dumneavoastră vor veni să vă viziteze acolo unde dumneavoastră îi aveți acasă. Nu trebuie să ne necăjim.
Trebuie să fim buni nu doar în ziua și în săptămâna Paștelui, ci întotdeauna înțelegători unii cu ceilalți. Sănătate vă doresc dumneavoastră, dar și dumneavoastră personalului de la acest centru, care de fiecare dată sunt atenți la tot ceea ce vă este necesar dumneavoastră și comunică cu noi încă dinainte să fie siguri dacă putem să venim și anul acesta. Cât de grea ar fi viața, cât de multe tăieri ar fi, eu le mulțumesc colegilor mele social-democrate care vin spre dumneavoastră în fiecare an și contribuie din buzunărelul dumnealor să putem organiza această acțiune. Paște fericit vă spun!“ - le-a transmis Mariana Gâju persoanelor vârstnice de la Centrul din Constanța.
Citește și:
Daruri de Paște pentru 400 de vârstnici și copii din centrele sociale din Constanța, oferite de femeile social democrate
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


