Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
00:56 24 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

FC Viitorul, performanţă în Liga Campionilor Gică Hagi - „Fotbalul nu-l joacă prinţii, ci oamenii care au «foame»“

ro

14 Feb, 2017 00:00 854 Marime text
Calificată în optimile de finală ale Ligii Campionilor pentru Tineret (Youth League), echipa Under-19 a FC Viitorul se pregăteşte de duelul cu FC Porto. Dacă bate, echipa constănţeană ar putea da în sferturi peste FC Barcelona.

FC Viitorul va juca meciul cu FC Porto în deplasare, pe 21/22 februarie, iar Gică Hagi spune că formaţia constănţeană va evolua cu încredere, încercând să treacă şi de formaţia lusitană. Dacă va înregistra o nouă victorie, FC Viitorul (antrenor, Nicolae Roşca) se va confrunta în sferturi (tot în deplasare, pe 7/8 martie) cu învingătoarea din partida FC Barcelona - Borussia Dortmund. Cine va câştiga această confruntare va da piept în semifinale cu echipa câştigătoare din întâlnirile FC Salzburg - PSG / Atletico Madrid - Sevilla.
 
Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul şi iniţiatorul proiectului de succes Academia Hagi, nu se teme de echipele care au pătruns în optimile Youth League, toate reprezentante ale unor cluburi de tradiţie din Europa. „Le respectăm, sunt grupări mari, dar avem încredere, curaj şi forţă. Trebuie să mergem la Porto cu gândul calificării, chiar dacă e meci în deplasare. Nu va fi uşor, trebuie să jucăm extraordinar, ne confruntăm cu talentul portughez. Însă şi noi avem o generaţie valoroasă, cu zece jucători foarte buni, dintre care minimum cinci vor ajunge, în timp, la echipa naţională mare. Astfel că meciul e deschis oricărui rezultat. Fotbalul nu-l joacă prinţii, ci oamenii care au «foame». Aceia vor face carieră. Cei care au motivaţie, sunt puternici şi ambiţioşi şi care trec peste orice. Pentru mine, puternic e cel care are «foame». Cei «sătui» e bine să se lase“, a spus Hagi.

Cel mai mare buget din România

„Regele“ arată că succesele remarcabile din ultimul timp ale FC Viitorul şi ale echipelor din Academie au venit firesc, la capătul unei lungi perioade de investiţii şi muncă. „Nimeni în România n-a investit în tineri ca noi în ultimii şapte ani. Punct. Nimeni. Avem tineri foarte buni. Am muncit nu o zi, nu două, ci şapte ani. Iar drept rezultat, acum vor veni lucruri frumoase. Am creat infrastructură, tineri, avem o gândire unitară şi un proiect cu cel mai mare buget, de zece ori mai mare ca orice buget în România de la copii şi juniori. Proiectul meu e TTT - Timp, Tineri, Talentaţi. Mie îmi plac proiectele pe termen mediu şi lung, nu de azi pe mâine“, a punctat Hagi.

Progresează zi de zi

Cel mai bun jucător din istoria fotbalului românesc spune că echipele proiectului său trebuie să îşi impună principiile, indiferent de adversar. „Nu ne e teamă de nimeni. Trebuie să jucăm foarte bine colectiv. Copiii progresează zi de zi. Victoria care i-a dus în optimile Ligii Campionilor le-a dat o încredere enormă. S-au făcut cunoscuţi, iar cariera lor va continua. Majoritatea jucătorilor sunt cu noi de patru - cinci ani, asimilează deja cultura şi stilul nostru de joc. Au o mentalitate bună. Trei - patru au debutat deja la echipa mare a FC Viitorul, dar o să-i vedeţi mai mult. Vrem să facem un meci foarte bun şi să trecem de FC Porto. Restul detaliilor nu contează“, a precizat Gică Hagi.

Marchează mult în fiecare meci

FC Viitorul U-19 s-a calificat în optimi după ce a învins cu 4-2 FC Copenhaga la Ovidiu, pentru constănţeni punctând Casap (2 goluri), C. Ene şi Fl. Coman. Gazdele au jucat cu Tordai - Căpuşă, Băluţă, Ghiţă, Kilyen - Ciobanu, Dumitrescu, Casap - Mățan (78 M. Ene), Coman (87 Boboc), Cicâldău (67 C. Ene), iar rezerve neutilizate au fost Dur-Bozoancă - Drăguş, Tucaliuc şi Rusu. „Am ajuns într-un moment dulce al nostru, extraordinar, care a culminat cu o generaţie foarte bună, participantă în Liga Campionilor. E o performanţă importantă. Suntem în primele 16 în Europa şi nu uitaţi că echipa marchează patru - cinci goluri pe meci. Joacă fotbal, atacă“, arată Hagi.
 
Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)

Citeşte şi: 

FC Viitorul joacă în optimile Ligii Campionilor: Nicolae Roşca - „Nu ne temem nici de Real Madrid, nici de FC Barcelona” (galerie foto)

FC Porto - FC Viitorul, în optimile Youth League

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii