Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:46 19 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

FC Farul îşi prezintă lotul Răzvan Began şi Silviu Iacşa, alţi doi fotbalişti transferaţi de „marinari“

ro

22 Feb, 2016 00:00 5269 Marime text

 
FC Farul va înregistra, astăzi, transferurile de jucători în vederea meciurilor oficiale din 2016. Pe lista de achiziţii s-au adăugat alţi doi fotbalişti, ambii Under-19, portarul Răzvan Cătălin Began (19 ani, 1,93 m - foto) şi mijlocaşul stânga Silviu Iacşa (18 ani).
 
Goal-keeper-ul, care e component al lotului naţional de tineret (Under-21) al României, aparţine de CFR Cluj, iar ultima dată a jucat la echipa CSM Sighetu Marmaţiei, aflată pe locul cinci în seria a cincea a Ligii a 3-a. Began a evoluat şi la reprezentativele U-16, U-18 şi U-19 ale României. Silviu Iacşa vine de la Unirea Alba Iulia. „Ceilalţi jucători noi, ale căror transferuri le înregistrăm mâine (n.r. astăzi) sunt Vali Munteanu, Murgoci, Vezan, Popa, Tigoianu, Negrilă, Pungă, Cosmin Neagu şi posibil Robert Tătar (22 de ani), un mijlocaş central de la Oţelul Galaţi. Plus vizele celorlalţi: Chiţu, Pătulea, Pătraşcu, Bratu, Milea, Adi Ionescu, Băjan, Dinu, Corcoveanu. În total, vor fi 23 de fotbalişti în lot, dintre care şapte jucători Under-19 (toţi trei portarii, Iacşa, Zugravu, Suciu şi Ţăranu)“, a declarat Auraş Braşoveanu, preşedintele executiv al FC Farul.

„A fost alegerea lui Cristocea“

Din lot nu mai face parte însă mijlocaşul Vasilică Cristocea, unul dintre căpitanii din 2015. „Dacă aceasta a fost opţiunea lui, să nu mai vină la pregătire, ce să facem? I-am înţeles punctul de vedere, că nu s-a întâlnit cu Giani Nedelcu să discute, dar una-i una, alta-i alta. Obligatoriu era să se pregătească, pentru că, dacă nu semna cu Farul, semna cu altă echipă. Este alegerea lui însă şi n-o comentez“, a arătat Auraş Braşoveanu. Astăzi, FC Farul îşi prezintă lotul de jucători, cu ocazia unei festivităţi care se va desfăşura la centrul comercial Maritimo din Constanţa, de la ora 19.30.

Trei înfrângeri în cele patru amicale

Sâmbătă, „marinarii“ au disputat ultimul meci amical înaintea partidelor oficiale din 2016, întâlnind în deplasare Dunărea Călăraşi, liderul seriei întâi a Ligii a 2-a. Gazdele s-au impus cu 3-1 (1-0), administrându-le constănţenilor a treia înfrângere din cele patru dispute de verificare jucate în această iarnă. Golul Farului a fost marcat de Pătulea, în minutul 54, gazdele înscriind în minutele 35, 62 și 82. În plus, Dunărea a ratat şi un penalty, în minutul 87, la scorul de 3-1. FC Farul a început meciul în alcătuirea: Negrilă - Milea, Fl. Popa, D. Bratu, Murgoci - V. Munteanu, Ad. Ionescu, Vezan, Zugravu - C. Neagu, Pătulea. Au mai jucat I. Dinu - Tigoianu (care s-a accidentat), Băjan, G. Pungă, Corcoveanu, Benghea, Țăranu și Fl. Pătrașcu. În celelalte trei amicale, Farul a înregistrat o victorie (3-1 cu Lokomotiv Gorna Oriahoviţa) şi două înfrângeri (1-2 cu Metalosport Galaţi şi 1-3 cu Delta Dobrogea Tulcea).   

„Jocurile au fost pierdute mental“

Aflată pe locul cinci în Liga a 2-a, cu 28 de puncte, FC Farul debutează în campionat sâmbătă, 27 februarie, pe terenul Daciei Unirea Brăila (locul 4, cu 33 de puncte).

„Ca să ne menţinem cât mai aproape de echipele de pe primele patru locuri, trebuie neapărat să câştigăm la Brăila. Avem potenţialul necesar să ne impunem, doar mental să ştim să pregătim acest joc. Atât cu Tulcea, cât şi cu Călăraşi, jocurile au fost pierdute mental, iar când spun aceasta mă refer la toate segmentele, banca tehnică, jucătorii şi partea administrativă. Toţi avem o oarecare parte de vină“, a spus Auraş Braşoveanu. 

Sorin Chiţu nu va evolua în meciul de la Brăila

 În meciul de la Brăila, la „marinari“ nu va evolua golgheterul echipei, Sorin Chiţu, care n-a prins niciun meci de verificare în această iarnă, din pricina unei accidentări, atacantul de 35 de ani suferind de tendinită. Chiţu a mers la control inclusiv la Bucureşti, la doctorul Pompiliu Popescu.

„Chiţu nu joacă la Brăila, stă încă zece zile. Tendinita nu-i o problemă chiar atât de gravă, dar e foarte dureroasă. Singurul remediu e repausul. Degeaba faci tratament, dacă nu faci repaus. Sperăm ca Sorin să joace în următorul meci după cel cu Dacia Unirea“, a arătat Auraş Braşoveanu.


Sursa foto: radio.ubbcluj.ro       
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Mircea PF 22 Feb, 2016 01:01 Doresc multe succese acestui lot al Farului si sa promoveze in Liga I ! Aveti mare grija cu tactica si strategia,Delta ne-a batut pentru ca alerga mai mult si cu principiul toti in atac-toti in aparare.BAFTA !