Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:32 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Desene Disney pe burtica viitoarei mămici Arbitrul Mihai Pericleanu şi logodnica sa îşi aşteaptă bebeluşul într-o atmosferă de basm (galerie foto)

ro

06 May, 2014 00:00 11902 Marime text
Tinerii Mihai şi Corina numără cu emoţie zilele care au mai rămas până la mult-aşteptata clipă în care vor deveni părinţi. Cei doi vor fi binecuvântaţi cu o fetiţă, care le va umple sufletele de fericire.
 
Arbitrul constănţean de fotbal Mihai Pericleanu şi aleasa inimii sale, frumoasa Corina Bobaru, îşi vor oficializa, joi, 8 mai, relaţia pe care o au de cinci ani. S-au cunoscut într-o zi de Sfânta Maria şi a fost dragoste la prima vedere, alimentată de un Cupidon plin de perseverenţă. La finele lunii viitoare ori la începutul lui iulie, li se va naşte şi comoara de fetiţă, care va fi botezată pe 1 noiembrie, în aceeaşi zi în care sunt programate şi ceremonialul religios al nunţii, şi petrecerea.
 
Focul din inima lui Mihai şi a Corinei s-a aprins în vara anului 2009, atunci când s-au cunoscut la un eveniment festiv, de Sfânta Maria, la ziua numelui unui prieten comun. „A fost dragoste la prima vedere. La petrecerea lui Marian a participat şi o prietenă comună, Adriana, care a ţinut apoi legătura cu noi, dorind mult să contribuie la înfiriparea relaţiei noastre. Ne cunoştea la fel de bine pe amândoi şi ne-a povestit în cinci minute întreaga viaţă a celuilalt. Adriana a fost Cupidonul nostru“, povesteşte Mihai. Legătura afectivă a evoluat rapid. Tânărul a obţinut numărul de telefon al celei care îi căzuse cu tronc şi încă din a doua zi de după ce se cunoscuseră i-a făcut Corinei prima surpriză dintr-un lung şir căruia promite că nu îi va pune capăt niciodată. „M-am dus la locul ei de muncă, fără să-i spun, cu un buchet de trandafiri. Ne conversam la telefon şi, la un moment dat, i-am spus să deschidă uşa, că are un client. Era unul mai special. Eu. De atunci, am rămas împreună. Ne înţelegem perfect. Avem o sumedenie de lucruri în comun. Corina este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat până acum în viaţă“, spune Mihai, iar vocea sa e plină de dragoste.
 
„Un nou episod marca «O familie fericită şi împlinit㻓
 
Peste două zile, cei doi vor deveni o familie şi în mod oficial, iar la scurt timp li se va naşte primul copil. Va fi o fetiţă, care va primi prenumele Sara Nicoleta. „Abia aşteptăm momentul. Amândurora ne plac foarte mult copiii. Entuziastă şi plină de bucurie când a aflat că va deveni mamă, Corina şi-ar fi dorit gemeni sau tripleţi, însă deocamdată ne mulţumim şi cu un singur bebe. Am întrebat-o de patru - cinci ori pe doctoriţa Corinei ce va fi copilaşul, băiat sau fetiţă, iar de fiecare dată, răspunsul a fost acelaşi: fetiţă. Se va numi Sara Nicoleta. La Sara ne-am oprit noi, iar Nicoleta vine de la viitoarea naşă de cununie, Nicoleta Nae, soţia colegului meu din arbitraj, Ionel Nae“, dezvăluie Mihai Pericleanu. Atât acesta, cât şi partenera sa de viaţă nu încetează să-şi imagineze cum va fi viaţa lor după ce li se va naşte odorul. Un lucru e cert, fericirea din familie va creşte şi mai mult. Talentat la desen, Mihai a făcut şi un exerciţiu de imaginaţie şi a pictat simbolic pe burtica viitoarei mame trecerea zilelor până la naşterea copilului şi un personaj Disney, şoricica Minnie, astfel încât să fie toţi trei împreună, el, Corina şi fetiţa, într-o atmosferă de basm. „Mă pricep cât de cât la desen, iar printre cadourile pe care i le fac logodnicei mele se numără şi trandafirii desenaţi, pe lângă cei adevăraţi. După ce sarcina a început să avanseze, ne-am gândit să imortalizăm în fotografii fiecare lună scursă, prin scrierea pe burtica viitoarei mămici a vârstei fătului. Însă am îmbunătăţit planul iniţial, astfel că am desenat ceva mai mult, cu machiaj şi creion de ochi. Prima dată am scris vârsta - şapte luni şi jumătate, prenumele - Sara Nicoleta şi am făcut o faţă haioasă. Apoi, vârstei - 32 de săptămâni - i s-a adăugat personajul de desen animat Minnie, cam cât fetiţa noastră de măricică. Ne-am închipuit că suntem toţi trei împreună. A fost un nou episod marca «O familie fericită şi împlinită». Desenele le-am făcut doar pentru poze, le-am șters apoi imediat. Machiajul s-a luat repede, dar creionul de ochi, mai greu. Fotografiile le vom pune într-un album pe care ni l-a făcut cadou fratele meu, atunci când a aflat că va fi unchi. Ne place cum au ieşit desenele. Chiar glumeam şi spuneam că, în acest sens, voi pune pe roate o afacere cu graviduţe“, râde tânărul de 24 de ani.
 
Ar vrea să nască sub apă
 
În vârstă de 26 de ani, Corina ar vrea să nască pe cale naturală, sub apă. „Încă nu ştim cum va fi adusă pe lume fetiţa noastră, prin naştere naturală sau prin cezariană. Depinde cum vor sta lucrurile în ultima lună de sarcină. Corina preferă să nască natural şi subacvatic. Însă indiferent de modalitate, important este să fie sănătoase fetiţa şi mama. S-ar putea ca Sara Nicoleta să fie răcuşor, zodie pe care o avea şi tatăl meu. Am zis că acesta e un semn de la Dumnezeu. Avem din nou motive de bucurie. Un copil aduce în familie multă fericire. Simţim că plutim în aşteptarea naşterii fetiţei. E perfect adevărat că «atunci când ai un copil, este ca şi cum ai spune: m-am născut, am gustat din viaţă şi am constatat că aceasta este atât de bună, încât trebuie înmulţit㻓, spune Mihai.
 
Se căsătoresc la Cumpăna
 
Mihai şi Corina vor scoate actele joi, 8 mai, la ora 16.00, la Cumpăna. „Corina e din Cumpăna. Pentru serviciul civil am avut de ales între această localitate şi Constanţa. Anul trecut, am participat la câte o nuntă desfăşurată în cele două locuri (sora Corinei s-a căsătorit la Cumpăna, fratele meu, la Constanţa) şi ne-a plăcut mult cum au organizat festivităţile la Cumpăna doamna primar Mariana Gâju și echipa dumneaei“, spune Mihai Pericleanu. „Ne bucurăm că o frumoasă și tânără pereche a ales Cumpăna pentru cununia civilă. Le pregătim celor doi un cadru festiv deosebit”, a declarat ec. Mariana Gâju.
 
A cerut-o de nevastă în Italia
 
Încă de la începutul relaţiei lor, Mihai i-a promis Corinei că şi momentul cererii în căsătorie va fi unul special, în faţa părinţilor ei. „Viitorii mei socri muncesc momentan în Italia, iar în iarna acestui an, când am hotărât să ne căsătorim, am fost într-o scurtă vacanţă la Torino, la ei, cerându-le permisiunea de a le lua fiica de nevastă. S-au bucurat tare mult. De abia aşteptau acest anunţ. De fapt, ne băteau de mult la cap să facem pasul cel mare din viaţa noastră. Am nişte socri de nota 20“, se mândreşte Mihai Pericleanu.
 
Arbitraj în familie
 
Petrecerea de nuntă şi de botez va fi găzduită, în toamnă, de localul pe care îl deţine în Constanţa Marcel Lică, fost preşedinte al FC Farul şi fost arbitru internaţional. „Asta ca să rămânem în familie, după ce că naşul e şi el arbitru. Suntem onoraţi că vom fi cununaţi de Ionel şi Nicoleta Nae. Suntem prieteni foarte buni, ne ştim de mult şi au acceptat din prima să ne devină părinţi spirituali. Din punctul nostru de vedere, Nicoleta şi Ionel sunt naşii perfecţi. La fel de recunoscători îi suntem și cuplului care o va creştina pe cea mică, format din Luana Diana Filip și Robert Iordan. Ei și-au manifestat intenția de a ne boteza copilul cu mult înainte ca acesta să fie conceput“, arată Mihai. Ambii capi ai familiilor Pericleanu şi Nae fiind arbitri şi având o strânsă legătură cu fotbalul, inevitabil, atunci când se întâlnesc, sportul-rege e la loc de frunte. Corina nu prea îi împărtăşeşte însă această pasiune lui Mihai. „Îi place arbitrajul, dar să n-audă de el“, râde „cavalerul“, care continuă: „La stadion nu îndrăznesc să o iau însă. Vedeţi ce se întâmplă pe terenurile din Constanţa, unde, din păcate, tot mai mulţi arbitri cad victime violenţelor fizice. Ultimul caz e Marian Carson. Am dus-o însă pe Corina la un meci de prichindei şi i-a plăcut mult joaca de pe gazon“. Student în anul II la Drept, Mihai e arbitru de nouă ani. Are categoria I şi recent a dat examen pentru promovarea, ca asistent, în lotul Ligii a III-a. Corina a absolvit Facultatea de Psihologie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii