Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:05 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cătălin Căşaru şi Daniel Asaftei, membri de onoare Luptătorul Alex Filip, sportivul anului la CS Oyama Karate Constanţa (galerie foto)

ro

24 Dec, 2014 00:00 6536 Marime text
Clubul Sportiv Oyama Karate Constanţa l-a desemnat cel mai bun sportiv al anului 2014 pe Alex Filip. Luptătorul de 29 de ani a avut un succes deosebit atât în competiţiile de Kyokushin Karate, cât şi în Superkombat, unde a rămas celebru prin KO-ul cu care, astă vară, a câştigat meciul de debut în promoţia condusă de Eduard Irimia. 
 
Lovitura de picior cu care Filip (poliţist de profesie) l-a învins, în repriza întâi a meciului de la Constanţa, pe ucraineano-germanul Roman Palamar a ocupat locul secund în ancheta Superkombat pentru KO-ul anului. Totodată, în 2014, tânărul luptător a promovat cu brio examenul de centură neagră în Kyokushin Karate, desfăşurat la Mamaia. Testarea a avut loc în finalul ediţiei a 31-a a taberei internaţionale de Kyokushin Karate, invitat de onoare fiind shihan Francisco Filho (6 Dan), fost campion K-1 şi fost campion mondial Kyokushin Karate.

 Mesajul clubului - „Succesul se ascunde în spatele ambiţiei de a nu renunţa”


 „Clubul Oyama Karate a avut deosebita plăcere de a-şi premia sportivul anului. Îi urăm mult succes în continuare lui Alex Filip”, a declarat Marius Burlacu, cel care, alături de Lidia Dobrin, îi pregăteşte pe sportivii grupării constănţene. „Am avut parte de o surpriză foarte plăcută. Le mulţumesc antrenorilor mei şi clubului pentru acest titlu. Respectul şi consideraţia mea faţă de voi este nemărginită! Îmi doresc ca şi în 2015 să fiţi mândri de mine. Oriunde mă voi antrena sau voi lupta, întotdeauna voi reprezenta CS Oyama Karate Constanţa”, a spus şi laureatul, care a primit o diplomă de merit şi un trofeu, mesajul celor de la Oyama Karate fiind grăitor în ceea ce-l priveşte pe Alex Filip: „Succesul se ascunde în spatele ambiţiei de a nu renunţa”.

 Cătălin Căşaru, rezultate la lupte, Kempo şi MMA


 Cu ocazia festivităţii de sfârşit de an, CS Oyama Karate le-a acordat diplome de merit, dar şi titlul de membri de onoare luptătorului Cătălin Căşaru (24 de ani) şi antrenorului său, Daniel Asaftei, de la clubul constănţean Pontica. Sportiv cu rezultate deosebite la lupte greco-romane, Kempo şi MMA, Cătălin a încheiat anul la înălţime, cucerind, la Bucureşti, centura RXF la MMA. Între cele două cluburi există o strânsă legătură de colaborare, sportivii antrenându-se împreună şi susţinându-se reciproc la concursuri. „Le mulţumesc lui Daniel Asaftei, Alex Filip şi lui Marius Burlacu pentru ajutorul şi susţinerea pe care mi le-au acordat. Le mulţumesc, de asemenea, şi colegilor de la Pontica, dar şi cluburilor Oyama Karate, San Gym Brick şi Knock-out Timişoara. Tuturor, sărbători fericite şi sănătate!”, a spus Cătălin Căşaru.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii