Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:46 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Axiopolis Cernavodă întâlneşte FC Voluntari II Meciul SSC Farul - CSM Olteniţa, arbitrat de Cristina Elena Părăluţă

ro

11 Nov, 2017 00:00 2860 Marime text
Reprezentantele judeţului Constanţa în seria secundă a Ligii a 3-a de fotbal, SSC Farul Constanţa şi Axiopolis Cernavodă, susţin sâmbătă, de la ora 14.00, partidele din etapa a 12-a a campionatului, ambele echipe evoluând pe teren propriu.
 
Aflată pe locul trei în clasament, cu 26 de puncte, SSC Farul se află la două puncte în spatele ocupantelor primelor două poziţii, Progresul 1944 Spartac şi Axiopolis Cernavodă (care sunt despărţite de golaveraj). Candidată la promovare, echipa constănţeană întâlneşte sâmbătă, la Techirghiol, formaţia de pe locul zece, cu nouă puncte, CSM Oltenița, iar singura variantă e victoria.
 
Antrenorul Petre Grigoraş atrage atenţia însă că partida trebuie tratată cu seriozitate. „Dacă nu-l tratezi foarte serios, niciun meci nu e uşor. Am şi vorbit cu jucătorii, sper să fi înţeles. Trebuie să rămână concentraţi până la final. Aş vrea să înţeleagă că niciun meci nu e câştigat dinainte, indiferent de adversar. Trebuie să fii serios pe toată durata meciului. Să dăm dovadă că suntem o echipă puternică şi că merităm să fie acolo unde îşi doreşte toată lumea“, a spus Petre Grigoraş, care nu se va baza la această partidă pe trei jucători, Alin Mazilu, Costel Niţescu şi Marian Botea, toţi cu probleme medicale.
 
Meciul SSC Farul - CSM Olteniţa estre condus de Cristina Elena Părăluţă (din Ploieşti), asistată de Cristian Măndilă (Tunari) şi Mihai Bălţatu (Buftea); observatori, Andrei Simonis (Bucureşti) şi Ionel Munteanu (Bacău).

Axiopolis va primi pe stadionul Trust din Cernavodă replica formaţiei FC Voluntari II, care momentan se află la mijlocul clasamentului, cu 18 puncte. „Va fi o partidă dificilă, contra unei echipe căreia îi place jocul combinativ şi care pasează mult la mijlocul terenului. În plus, şi terenul e puţin moale, în urma ploii, dar sperăm să ne mobilizăm şi să ne impunem“, a declarat Gheorghe Stănculescu, preşedintele secţiei de fotbal a clubului din Cernavodă.
 
Etapa a fost deschisă ieri, de partida CSM Rm. Sărat - FCSB II 0-1 (D. Benzar 73 - din penalty), iar astăzi, în afară de meciurile de la Techirghiol şi Cernavodă, se mai joacă, de la ora 14.00 confruntările: Agricola Borcea - Unirea Slobozia, Victoria Traian - Sportul Chiscani, Progresul 1944 Spartac - Înainte Modelu şi Delta Dobrogea Tulcea - Metalul Buzău.

Clasament: 1. Progresul 1944 Spartac - 28p (41-12), 2. Axiopolis Cernavodă - 28p (33-13), 3. SSC Farul - 26p, 4. Metalul Buzău - 24p, 5. FCSB II - 23p, 6. Unirea Slobozia - 22p, 7. FC Voluntari II - 18p, 8. CSM Rm. Sărat - 15p, 9. Înainte Modelu - 13p, 10. CSM Oltenița - 9p, 11. Delta Dobrogea Tulcea - 9p, 12. Agricola Borcea - 8p, 13. Sportul Chiscani - 1p, 14. Victoria Traian - 0p.
 
Sursa foto: Facebook (SSC Farul) 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii