Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:33 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PNL Constanţa, câştig „doi în unu“ la Ovidiu George Scupra a semnat cu stânga pentru o doctrină de dreapta

ro

18 Jan, 2016 00:00 5092 Marime text


Cu 11 zile în urmă, la inaugurarea noului sediu al PNL Ovidiu, preşedintele organizaţiei judeţene PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, anunţa că liberalii îl vor susţine pe George Scupra pentru un nou mandat de primar, deşi acesta era membru PSD. De ieri, liberalii pot răsufla uşuraţi. Edilul-şef din Ovidiu a renunţat la statutul de independent şi s-a înrolat în PNL.
 
Deşi este stângaci, şeful administraţiei locale din Ovidiu, George Scupra, a demonstrat că, doctrinar, este de dreapta. Ieri, în prezenţa  preşedintelui filialei municipale PNL Constanţa, Robert Boroianu, a secretarului general  Septimiu Bourceanu şi a reprezentanţilor mass-media, Scupra a lăsat în urmă independenţa din punct de vedere politic şi a semnat adeziunea la PNL. Gestul este cu atât mai bine-venit cu cât liderii liberali apreciau de mult activitatea edilului. „Activitatea sa la Ovidiu s-a bazat pe un management extrem de bine pus la punct şi ne-a demonstrat că este un om capabil să facă bine administraţie locală“, a declarat liderul organizaţiei municipale PNL Constanţa, Robert Boroianu.
 
În acest context, liberalii au avut un dublu câştig. Parafarea de către Scupra a adeziunii la PNL a adus partidului nu doar un primar liberal la Ovidiu, ci şi un nou lider local al partidului. Asta pentru că, în conformitate cu decizia Consiliului Naţional PNL, Scupra a devenit şi preşedinte interimar al organizaţiei PNL Ovidiu. „Prin preluarea funcţiei de preşedinte interimar al PNL Ovidiu, George Scupra va reuşi să închege şi mai bine această echipă pentru că, alături de el, vor veni şi cei care, în timp, au reuşit să acceseze fonduri, să finalizeze proiecte demarate de alte administraţii. Să nu uităm proiectele bune începute în urmă cu aproximativ 15 ani de Ion Podaru (n.r. fost primar al oraşului Ovidiu şi preşedinte al filialei locale a PNL)“, a afirmat secretarul executiv al PNL Constanţa, Septimiu Bourceanu.

Proiectele unui proaspăt liberal 

Discuţiile purtate în urmă cu aproximativ zece zile s-au materializat. Astfel, George Scupra s-a ţinut de cuvânt, în sensul că, pe data de 6 ianuarie a acestui an, spunea că va accepta şi va candida din partea PNL pentru Primăria Ovidiu. „Astăzi, semnez adeziunea la PNL. Deşi sunt stângaci, de azi, ca doctrină, sunt de dreapta“, a declarat Scupra, în timp ce semna documentul.
 
Noul preşedinte al PNL Ovidiu începe în forţă activitatea. Astăzi, de la ora 18.00, a programat o primă întâlnire oficială cu colegii de partid  pentru a vedea care sunt dorinţele lor, pentru a identifica eventualele probleme şi soluţii care se întrevăd. Chiar dacă este prematur să se pronunţe, ca preşedinte PNL Ovidiu, acesta şi-a stabilit ca obiectiv la alegerile locale din vară să obţină 50%+1 în componenţa viitorului Consiliu Local. În ceea ce priveşte target-ul personal în bătălia pentru obţinerea mandatului de primar al urbei, George Scupra ar vrea să obţină peste 70% dintre voturile concetăţenilor. „Nu ne facem griji cu privire la câştigarea Primăriei Ovidiu, ci la scor. Vrem un scor bun“, a declarat şi Boroianu.
 
Ca lider politic, Scupra a demonstrat că gândeşte pragmatic, el subliniind că, pentru un partid, nu numărul membrilor este important, ci cel al votanţilor. „Numărul membrilor PNL Ovidiu nu ar fi relevant acum, pentru că echipa se va dezvolta de acum încolo. Politica se face pe voturi, nu pe numărul de membri. Într-o lună, două, trei, avem timp să ne aşezăm şi să închegăm cea mai puternică echipă politică din Ovidiu“, a declarat noul preşedinte interimar al PNL Ovidiu. 

Se va continua „gândirea lui Podaru“

În administraţia publică locală din Ovidiu, un aspect este cert: „Sediul PNL a fost inaugurat de Sfântul Ion, iar noi vom continua gândirea lui Ion Podaru despre oraş“. Şi, în continuare, priorităţile primarului George Scupra vor fi învăţământul, sănătatea şi cultura, în paralel fiind dezvoltate proiecte privind infrastructura şi asigurarea utilităţilor. După ce a enumerat câteva dintre proiectele demarate sau deja finalizate până în prezent, edilul-şef a divulgat şi câteva proiecte de viitor. „Avem pregătit un proiect ce urmează a fi depus pe noile axe şi care va permite construirea unei grădiniţe cu program prelungit în Ovidiu şi un altul prin care vrem să efectuăm noi amenajări în cadrul Liceului Tehnologic «Ion Podaru». În luna aprilie, în cartierul Tineretului vom începe lucrările pentru asigurarea iluminatului public şi casnic, ce ar urma să fie definitivat în vară, şi apoi reasfaltarea arterelor“, a punctat primarul Scupra.
 
Desigur, pentru mandatul următor, primarul liberal va propune comunităţii alte proiecte care, din spusele sale, vor viza: promovarea şi includerea în trasee turistice a sitului arheologic Castrul roman, Insula Ovidiu - pe care au preluat-o în administrare în aprilie 2015,  precum şi construirea unei şcoli şi a unei grădiniţe noi în satul Poiana. De altfel, George Scupra a confirmat că, în primăvară, va face publică lista cu toate proiectele pentru Ovidiu  pe care şi le propune să le implementeze în perioada mandatului următor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii