Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
08:00 22 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Iniţiativă legislativă Robert Turcescu (PMP) Lucrările de doctorat din 1990 şi până acum să fie publicate în format electronic (document)

ro

03 Jul, 2017 00:00 1047 Marime text
Deputatul PMP de Constanţa Robert Turcescu a depus o iniţiativă legislativă prin care şcolile doctorale din România să fie obligate să publice în format electronic toate lucrările de doctorat din 1990 şi până în prezent. La capitolul sancţiuni, proiectul de lege prevede ca şcolile doctorale care nu se vor conforma acestei cerinţe să aibă suspendat dreptul de a coordona lucrări de doctorat.
 
„Am depus o iniţiativă legislativă privind modificarea art. 168 din Legea Educaţiei Naţionale. Iniţiativa propune înfiinţarea Registrului Naţional al Lucrărilor de Doctorat, precum şi obligaţia şcolilor doctorale (IOSUD) de a publica în format electronic, în acest registru, toate lucrările de doctorat elaborate din 1990 şi până în prezent. Şcolile doctorale care nu se conformează acestei cerinţe în termen de un an vor avea suspendat dreptul de a coordona lucrări de doctorat până în momentul în care se vor conforma cerinţelor impuse prin acest nou proiect de lege. Această iniţiativă legislativa este susţinută şi de alţi 48 de colegi deputaţi din PMP, PNL şi USR“, a precizat deputatul PMP de Constanţa. 

Acesta mai precizează că, din 1990 şi până anul trecut, în România au fost acordate 67.000 de titluri de doctor, jumătate dintre acestea fiind obţinute în perioada 2011-2016. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii