Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:49 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dragnea, despre informala între Iohannis și Tăriceanu „E bine ca această discuție să fie prezentată public“

ro

16 Dec, 2016 18:49 1288 Marime text
Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat astăzi, la Alexandria, că i se pare „puțin ciudat" faptul că întâlnirea informală dintre președintele Klaus Iohannis și liderul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a avut loc în ziua consultărilor oficiale.

Liderul PSD a precizat că a discutat vineri cu președintele ALDE pe marginea acestui subiect.

„Mi-a spus astăzi. Înainte de conferința de presă, am avut din nou o întâlnire cu domnul Tăriceanu și cu domnul Constantin și trebuie să recunosc că am fost surprins. Mi s-a părut puțin ciudat ca, în paralel cu consultările oficiale, să aibă loc și întâlnirile informale. Nu am cerut să îmi spună detalii despre această întâlnire. Ceea ce am înțeles, a rămas consecvent alianței cu PSD-ul, ceea ce era și foarte greu să nu se întâmple. Sunt foarte curios să știu toată discuția și este bine ca această discuție să fie prezentată public", a spus, într-o conferință de presă, la Alexandria, Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

Liderul PSD a declarat în același cadru că își menține încrederea în liderul ALDE.

„Am încredere totală pentru că a avut un comportament corect și cu toată această presiune politică, și la vedere, și ascunsă, eu, totuși, sper ca, la un moment dat, și domnul Tăriceanu și domnul Constantin să spună cu cine de la PNL au avut întâlniri. Cu toate aceste presiuni, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin nu au avut nicio clipă nicio ezitare în a rupe această alianță", a mai spus Dragnea.

Potrivit liderului PSD, înainte de a merge la Cotroceni, PSD va avea o discuție cu ALDE "pentru a cădea de acord" asupra propunerii de premier.


Sursa foto: aktual24.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii