Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:26 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un armăsar a fost omorât pentru că tot încăleca o iapă! Ce pedepse credeţi că au primit inculpaţii?

ro

28 Sep, 2017 00:00 3701 Marime text
Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Constanţa au condamnat definitiv doi bărbaţi care au bătut şi înţepat cu furcile un armăsar. În ciuda eforturilor depuse de medicii veterinari, calul agresat a decedat la puţin timp după incident.
 
Inculpaţii au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere a animalelor cu intenţie, fără drept. Judecătorii au decis condamnarea celor doi la plata amenzii penale în cuantum de 6.000 de lei fiecare şi obligarea în solidar a inculpaţilor la plata sumei de 9.400 de lei, cu titlu de daune materiale.
 
În motivare, judecătorii Curţii de Apel Constanţa arată că armăsarul ar fi pătruns în curtea unuia dintre cei doi inculpaţi şi i-ar fi încălecat iapa. În acest context, proprietarul iepei, ajutat de o altă persoană (cioban), a înţepat de mai multe ori, folosind furcile, armăsarul persoanei vătămate. La puţin timp după incident, armăsarul în cauză, ca urmare a loviturilor primite, a decedat.
 
Fiind audiat în timpul procesului, unul dintre martori a declarat instanţei că, înainte de a fi bătut cu furcile, armăsarul i-ar fi călărit iapa de mai multe ori.
 
Fiind audiată, persoana vătămată, proprietarul armăsarului, a declarat că, în timp ce se afla pe izlaz, a observat cum iapa şi mânzul unuia dintre inculpaţi s-au apropiat de armăsarul acestuia, care era priponit. Armăsarul a încălecat iapa, moment în care inculpatul a început să îi spună să meargă să îşi ia calul, ulterior ameninţând că o să omoare calul respectiv.
 
Potrivit actului de necropsie nr (…) eliberat de Cabinetul Individual de Medicină Veterinară dr. (…), s-a stabilit că armăsarul prezenta, printre altele, şi plăgi multiple prin înţepătură cu profunzime mare, după cum se observă şi din planşa foto întocmită în cauză. Se pare că animalul fusese înţepat cu furca într-un plămân. Din adresa nr. 9 din (…), emisă de acelaşi cabinet veterinar, reiese că animalul în cauză a fost tratat cu antibiotice, iar diagnosticul a fost stabilit după examenul clinic ante-mortem, fără a se deschide cadavrul calului.
 
Fiind audiat, unul dintre inculpaţi, proprietarul iepei, a negat faptul lovirii cu furcile a armăsarului. Acesta a mai spus că armăsarul persoanei vătămate a căzut de la o înălţime de patru metri, de pe un deal, şi că acest fapt a cauzat decesul.
 
Judecătorii nu au crezut cele declarate de inculpaţi şi au decis condamnarea acestora la plata amenzii penale de şase mii de lei fiecare. Mai mult, instanţa a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor la plata sumei de 9.400 de lei, cu titlu de daune materiale. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii