Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
20:12 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sechestru până la 600.000 de euro Bătut şi electrocutat în apropierea Prefecturii Constanţa. Inculpaţii, condamnaţi

ro

18 Sep, 2017 00:00 871 Marime text
Judecătoria Constanţa s-a pronunţat în dosarul în care un bărbat din municipiu a fost bătut şi electrocutat, pe bulevardul Tomis, în apropierea Prefecturii Constanţa.
 
Unul dintre inculpaţi a primit, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, pedeapsa de şapte ani de închisoare şi alte nouă luni de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. Instanţa a contopit pedepsele principale aplicate şi a decis ca inculpatul să execute pedeapsa de şapte ani şi trei luni de închisoare.
 
Celălalt inculpat a primit tot şapte ani şi trei luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
 
Judecătoria Constanţa a instituit măsura sechestrului asigurător în favoarea părţii civile asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor, până la concurenţa sumei de 600.000 de euro, în vederea reparării pagubei. De asemenea, instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă în contradictoriu cu inculpaţii, care au fost obligaţi la plata în solidar către partea civilă a sumei de 14.741,56 de lei şi a sumei de 35.656 de dolari, echivalentul în lei, calculat la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune materiale, şi a sumei de 150.000 de euro, cu titlu de daune morale.
 
Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa „în noaptea de 5 decembrie 2015, în jurul orei 4.00, împreună cu alţi doi autori necunoscuţi, a agresat-o pe persoana vătămată în timp ce se afla pe bulevardul Tomis din municipiul Constanţa, în apropierea clădirii Instituţiei Prefectului, aducând-o în stare de inconştienţă, aplicându-i electroşocuri şi lovind-o cu pumnii, picioarele şi alte corpuri dure, cauzându-i leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 130-140 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, fapta fiind comisă în scopul producerii acestor consecinţe, prin violenţele comise de cei patru fiind tulburate ordinea şi liniştea publică“.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii