Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:07 22 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Scandal monstru în Mamaia! Inculpaţii au fost trimişi în judecată şi eliberaţi din arest

ro

16 Sep, 2017 00:00 1277 Marime text
Toate cele şapte persoane implicate în scandalul din data de 13 august din staţiunea Mamaia au fost deferite Justiţiei, în stare de reţinere. Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa.
 
Ieri, Tribunalul Constanţa, printr-o decizie definitivă, a dispus ca toţi cei şapte inculpaţi să fie eliberaţi din arestul preventiv. 

Iată minuta instanţei 

„Înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii Tache Ion, Tache Maur, Tache Florin, Stoean Daniel, Dumitru Marius, Mazarache Macedon, Lincan Marian cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la 13.09.2017, măsura urmând a fi verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei până la data de 12.10.2017. Dispune punerea, de îndată, în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză, de sub puterea mandatelor de arestarea preventivă (…) emise de către Judecătoria Constanţa la data rămânerii definitive a prezentei (…) şi plasarea în arest la domiciliu.
 
Amintim că, la data de 13 august, la ora 15.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia au fost sesizaţi printr-un apel 112 că pe o porţiune de plajă din staţiunea Mamaia mai multe persoane de sex masculin se manifestă violent. În sprijinul poliţiştilor au sosit echipe de intervenţie ale Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanţa, care au identificat şi imobilizat mai mulţi bărbaţi domiciliaţi în judeţul Ialomiţa. Iniţial, la faţa locului a intervenit pentru aplanarea conflictului un poliţist din cadrul IPJ Constanţa, aflat în timpul liber, care şi-a declinat identitatea şi ulterior a fost agresat.

Ti-a placut articolul?

Comentarii