Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:15 24 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Părintele Gabriel Popa, managerul Mănăstirii Galeşu, cere să fie eliberat din arest

ro

28 Jul, 2017 00:00 1452 Marime text
La acţiune au participat atât poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, cât şi cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. În cauză, procurorii vorbesc despre evaziune fiscală în domeniul comerţului cu articole textile.
 
Curtea de Apel Bucureşti a stabilit data la care va analiza mandatele de arestare preventivă emise în primă instanţă de Tribunalul Ilfov, atât pe numele preotului misionar Gabriel Popa, angajat al Arhiepiscopiei Tomisului, cu atribuţii de manager al Mănăstirii Galeşu (localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa), cât şi pe numele lui Florin Badiu, director în cadrul Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), şi al lui Constantin Cosmin Coman.
 
Cei trei inculpaţi au fost arestaţi preventiv, de Tribunalul Ilfov, pe data de 22 iulie, la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Mandatele au fost atacate de inculpaţi la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care va lua o decizie definitivă la data de 1 august.
 
Oricare va fi decizia Curţii de Apel Bucureşti, aceasta va fi definitivă.
 
Conform procurorilor, cei în cauză, membrii unui grup infracţional, format din 13 persoane, cu atribuţii bine determinate, ale căror vârste sunt cuprinse între 27 şi 57 de ani, au fost surprinşi în timp ce descărcau un autotren cu haine, la un depozit din judeţul Ilfov.
 
Pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate, poliţiştii au efectuat 25 de percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Buzău şi Constanţa, la locuinţele persoanelor bănuite (16), la societăţile comerciale angrenate în activitatea infracţională (6), precum şi la instituţii. În urma percheziţiilor, s-au ridicat documente contabile, unităţi de calcul şi aproximativ 200.000 de euro.
 
De asemenea, zilele trecute, în aceeaşi cauză, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Capitalei şi al inspectoratelor de poliţie judeţene Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Constanţa, Dolj, Dâmboviţa, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Suceava şi Vâlcea au efectuat 45 de controale operative la punctele de lucru ale firmelor implicate în circuitul comercial.
 
Din cercetări a reieşit că, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, s-ar fi dezvoltat o reţea infracţională de distribuţie a produselor textile, prin intermediul căreia ar fi fost valorificate aproape 50 de autotrenuri cu îmbrăcăminte şi încălţăminte, fără documente legale, către comercianţi din judeţul Ilfov, precum şi în judeţe din Moldova.
 
Produsele ar fi fost importate din Turcia, prin intermediul unei societăţi cu sediul în Burgas - Bulgaria, iar ulterior, prin această societate, ar fi fost declarate livrări intracomunitare către firme din Polonia şi Ungaria, care ar fi fost create pe baza unor documente de identitate falsificate, pe numele unor cetăţeni chinezi. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la aproximativ 3.786.000 de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit.
 
Activităţile se desfăşoară cu sprijinul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - ANAF.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii