Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:37 24 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a ridicat măsura controlului judiciar în cazul lui IPS Teodosie

ro

07 Nov, 2017 20:25 290 Marime text


Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, le-a cerut astăzi judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție să-i fie ridicată măsura controlului judiciar, susținând că aceasta este o povară pentru el.

 "Vreau să fiu luat în seamă la egalitate cu ceilalți inculpați din dosar. S-a spus că, având funcție, aș putea avea un ascendent. Sunt pedepsit pentru funcție? Am înțeles că trebuie menținut controlul până la audieri, au fost audiați ceilalți, au spus tot ce aveau de spus, nu mai înțeleg de ce să fiu menținut sub control judiciar. Eu am cursuri în fiecare zi și trebuie să le întrerup să merg la semnătură. Nu am cârtit, înțeleg că trebuie să mă supun legilor, așa cum sunt orânduite. Vă rog să mă eliberați de această povară, nu doar eu o suport, ci și cei care trebuie să primească o învățătură de la mine", a spus arhiepiscopul Tomisului în sala de judecată, citează AGERPRES.

Magistrații au respins contestația DNA, astfel că IPS Teodosie rămâne fără măsura controlul judiciar.

Decizia este definitivă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii