Sărbătoarea Sfântului Pantelimon în Arhiepiscopia Tomisului! Procesiune pe străzile din municipiul Constanța
Sărbătoarea Sfântului Pantelimon în Arhiepiscopia Tomisului! Procesiune pe străzile din municipiul Constanța
25 Jul, 2025 14:42
ZIUA de Constanta
388
Marime text



Sâmbătă, 26 iulie,
- de la ora 7.00, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța
- de la 16.30, va oficia slujba Vecerniei la Catedrala arhiepiscopală, iar de la ora 17.00, împreună cu preoții și credincioșii prezenți, va merge în procesiune pe străzile Constanței cu moaştele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Se va face popas de rugăciune la biserica „Schimbarea la față” (Greacă), la biserica „Sfinții Îngeri” (Capela militară) și la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Constanța;
- la întoarcerea din procesiune, ierarhul nostru va oficia acatistele Învierii Domnului și al Sfântului Pantelimon, la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, 27 iulie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Sărbătoarea are o importanță aparte pentru credincioșii de la malul mării deoarece Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” adăpostește o parte din sfintele moaște ale Doctorului fără de arginți. Cu acest prilej, de la ora 5.00, va oficia Taina Sfântului Maslu, urmată de Sfânta Liturghie, săvârșită în altarul de vară al Catedralei arhiepiscopale.
Viața Sf. Pantelimon
Sfântul Pantelimon este cunoscut drept ocrotitor al medicilor și tămăduitor al bolnavilor. Originar din Nicomidia, s-a născut dintr-un tată păgân şi o mamă creştină, primind numele de Pantoleon, adică „cel întru toate puternic, ca un leu”. După moartea mamei a devenit ucenic al doctorului Eufrosin, de la care a deprins tainele medicinii. Preotul Ermolae i-a descoperit învăţătura de credinţă, apoi l-a botezat, punându-i numele Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”. Prin puterea credinţei, Sfântul Pantelimon a tămăduit trupurile şi sufletele multor bolnavi. A fost martirizat prin decapitare în jurul anului 305, în vremea persecuţiilor declanşate de către împăratul Diocleţian.
Moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon au fost aduse din Orient la Catedrala din Constanța de către preotul Dimitrie Popescu în anul 1931, în ziua de Florii.
Luni, 28 iulie, de la ora 6.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Citește și:
Programul liturgic al ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 15-20 iulie 2025
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii