Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
09:00 17 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Constantin Dima, de la Mara Construct SRL, a contestat hotărârea prin care s-a decis începerea judecăţii sale

ro

05 Oct, 2017 00:00 750 Marime text
Consiliul Judeţean Constanţa a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 8.963.612,64 de lei, reprezentând fonduri europene nerambursabile.
 
Curtea de Apel Constanţa a avut ieri în atenţie dosarul în care Constantin Dima, de la SC Mara Construct SRL, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
Pe data de 19 iunie, Tribunalul Constanţa a dispus începerea judecăţii cauzei, însă afaceristul Constantin Dima şi un alt inculpat au atacat soluţia la Curtea de Apel Constanţa. Primul termen a fost stabilit pentru ieri. Oricare va fi decizia instanţei, aceasta va fi definitivă.
 
În prezentul dosar, Constantin Dima este suspectat de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, şi de evaziune fiscală, în formă continuată. Asta în timp ce SC Mara Construct SRL este bănuită de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, şi de evaziune fiscală, în formă continuată.
 
Diallo Mamadou Alpha Evy, administrator al SC Alpha Construct Mondial Explorer SRL, este bănuit de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată. SC Alpha Construct Mondial Explorer SRL şi SC Unprim Auto Proiect SRL sun suspectate de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.
 
Liviu Ungureanu şi Lucian Petrache, administratori ai SC Danliv Concept Construct SRL, respectiv SC Petraprod Steel SRL, sunt acuzaţi de complicitate la evaziune fiscală. Asta în timp ce SC Danliv Concept Construct SRL şi SC Petraprod Steel SRL sunt suspectate de complicitate la evaziune fiscală.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, „la data de 31 decembrie 2010, în vederea implementării proiectului «HIPERB - Muzeu al secolului XXI pentru turiştii din Constanţa», între SC Mara Construct SRL reprezentată de inculpatul Dima Constantin, şi Consiliul Judeţean Constanţa a fost încheiat un contract de execuţie lucrări, având ca obiectiv reabilitarea clădirii Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa“.
 
„Pe toată perioada execuţiei contractului, inculpaţii SC Mara Construct SRL şi Dima Constantin au folosit, cu rea-credinţă, în relaţia cu Consiliul Judeţean Constanţa documente inexacte (facturi şi situaţii de lucrări) care cuprindeau date neconforme cu realitatea, în scopul obţinerii pe nedrept, de la Consiliul Judeţean, a banilor provenind din fonduri europene nerambursabile. O parte din aceste documente au fost furnizate de către ceilalţi inculpaţi, administratori ai unor societăţi cu un comportament de tip «fantomă» - care au emis facturi ce nu reflectau operaţiuni reale şi care au fost înregistrate în contabilitate şi ulterior plătite de către inculpaţii Dima Constantin şi SC Mara Construct SRL, cu efectul prejudicierii bugetului de stat cu 788.542,40 de lei, sumă cu care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal“, conform DNA.
 
De asemenea, Consiliul Judeţean Constanţa a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 8.963.612,64 de lei, reprezentând fondurile europene nerambursabile.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa.
 
Într-un alt dosar, Constantin Dima a fost trimis în judecată tot de către Direcţia Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, el fiind suspectat de constituire a unui grup infracţional organizat, de folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată (două fapte), de evaziune fiscală, în formă continuată (două fapte), de spălare a banilor (două fapte), precum şi de fals în declaraţii.
 
În această cauză au trimise în judecată şi alte persoane fizice, dar şi juridice, în legătură cu presupuse fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni legate de reabilitarea unor monumente istorice din judeţul Constanţa.
 
Potrivit rechizitoriului, „la data de 19.09.2011, inculpatul Dima Constantin a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului la Consiliul Judeţean Constanţa, prin depunerea Formularului 11 în cadrul procedurii pentru atribuirea contractului de lucrări privind Reabilitarea Monumentului Triumfal Tropaeum Traiani, în care a arătat, sub sancţiuni penale, în mod mincinos, că SC Mara Construct SRL a avut în anul 2008 şapte angajaţi, în anul 2009, şapte angajaţi, iar în anul 2010, 16 angajaţi“.
 
Cum a „căzut“ Dima de la Mara Construct „Documente false şi inexacte“ la Consiliul Judeţean Constanţa (rechizitoriu)

Ti-a placut articolul?

Comentarii