Bazilica de tip sirian de la Mangalia - un monument istoric unic în Dobrogea (galerie foto)

Cercetările arheologice desfăşurate în Dobrogea au dus la descoperirea a numeroase biserici de-a lungul ţărmului marin, mai ales în cetăţile greceşti Histria, Tomis şi Callatis, precum şi pe ţărmul dunărean, în aşezările traco-gete şi romane. În Istoria Dobrogei, publicată în anul 1998 de Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu, sunt menţionate 40 de biserici cercetate în spaţiul dobrogean, toate confirmând proliferarea arhitecturii bizantine.
 
Începând cu secolul al IV-lea p.Chr., religia provinciei Scythia Minor a fost legată de cultul monoteismului creştin, fapt ce a dat o notă specifică vieţii spirituale. Încercările de a restabili cultele păgâne, după cunoscutul Edict de toleranţă de la Milano, din anul 313, nu au dat rezultatele scontate.
 
De-a lungul timpului, la Mangalia, renumiţi specialişti în istorie veche şi arheologie au efectuat cercetări în colţul de nord-est al Cetăţii Callatis, unde se află şi bazilica de tip sirian, printre cercetători aflându-se: Vasile Pârvan (1915), D.M. Teodorescu (1916), Orest Tafrali (1924), T.S. Săveanu (1924-1942) şi Emil Condurachi (1949).
 
Cu prilejul lucrărilor de sistematizare a oraşului Mangalia, desfăşurate în anul 1959, mai mulţi arheologi ai Institutului de Arheologie al Academiei R.P.R. au efectuat cercetări preventive în perimetrul zidului de nord al Cetăţii Callatis, dar şi în necropola elenistică. Din colectivul de cercetare au făcut parte: Emil Condurachi, Radu Vulpe, Vasile Canarache (responsabil), Gabriella Bordenache, Constantin Preda, Emilian Popescu, Petre Diaconu, Petre Alexandrescu, Trifu Martinovici, Alexandru Vulpe şi arhitect Dinu Theodorescu.
 
În urma cercetărilor realizate în anul 1915, lângă zidul de nord al Cetăţii Callatis, D.M. Teodorescu ajunsese la concluzia că descoperirile reprezintă o bazilică creştină, iar O. Tafrali, ca urmare a cercetărilor efectuate în anul 1924, considera aceste ruine ca fiind terme romane. Săpăturile vechi nu au scos însă la suprafaţă în întregime monumentele arheologice de lângă latura de nord a incintei callatiene, iar în cele peste trei decenii care au trecut (până la reluarea cercetărilor în anul 1959) ruinele au fost, în mare parte, acoperite de depuneri moderne.
 
Săpăturile s-au desfăşurat în perioada februarie - septembrie 1959 şi printre priorităţi s-a aflat şi cercetarea completă a bazilicii de tip sirian şi a palatului episcopal. La sudul ansamblului bazilical s-a descoperit o stradă construită din dale de calcar, ce avea prevăzut un canal de scurgere în centru. Lungimea întregului edificiu, măsurat în urma cercetărilor din anul 1959, dar nefinalizate nici până astăzi din cauza unor clădiri moderne care suprapun zidurile antice, era de 38,80 m pe latura de nord şi de 38,50 m pe latura de sud, iar lăţimea construcţiei în partea de vest era de 24,80 m, iar pe latura de est - 20,00 m. Zidurile edificiului sunt construite din blocuri mari de calcar, bine fasonate, cu o grosime de 1,10 m, legate cu mortar cu var. Înălţimea care se mai păstrează este cuprinsă între 0,80 şi 2,00 m. Latura de nord a ansamblului arhitectural este reprezentată de zidul de incintă al Cetăţii Callatis.

Bazilica de tip sirian

Bazilica se află în partea de vest a edificiului, este orientată cu faţa spre sud şi are formă rectangulară. Sala mare are următoarele dimensiuni: lungimea laturii de vest - 17,00 m, lungimea laturii de est - 15,50 m, lăţimea laturii de nord - 13,40 m, lăţimea laturii de sud - 14,00 m. Sala mare a bazilicii este împărţită prin două şiruri de coloane în trei nave (partea principală a unei biserici, situată între altar şi pronaos), orientate pe direcţia nord-sud. Urmele unor coloane se mai păstrează şi în prezent, la fel cum se mai păstrează şi câteva lespezi din piatră, folosite la pavarea bazilicii. Pe laturile de est şi de vest fuseseră amenajate, din piatră necioplită, bănci legate cu pământ.
 
În nava de vest a fost descoperit un canal care porneşte dinspre nord, de la nivelul pavajului, şi merge până la canalul exterior de sub stradă, adâncindu-se treptat. Lăţimea canalului este de 0,30 m, este realizat din piatră cu mortar şi este pavat cu cărămidă. Sala mare a bazilicii are trei încăperi în partea de sud, pavate cu cărămizi de formă rectangulară, încăperi care comunică între ele. Dimensiunile lor sunt următoarele: camera de vest - 3,30 / 6,00 m, camera din mijloc - 5,50 / 6,00 m, iar camera de est - 2,30 / 5,25 m. Camera din mijloc este prevăzută cu o intrare foarte mare, ce comunică cu exteriorul.
 
Până când cercetările viitoare vor confirma existenţa sau absenţa unei alte intrări în bazilică, aceasta rămâne singura cale de acces în lăcaşul de cult romano-bizantin. În ceea ce priveşte acoperişul bazilicii, este posibil ca acesta să fi fost realizat în şarpantă. Bazilica a fost reconstruită către sfârşitul secolului al V-lea şi începutul secolului al VI-lea, probabil în timpul împăratului Anastasie I (491-518).

Atriumul

La est de bazilică se află un atrium - curte interioară neacoperită sau orice astfel de spaţiu şi la alte categorii de edificii romane şi romano-bizantine, înconjurată de coloane. Atriumul este înconjurat pe laturile de vest, nord şi est de către un portic (galerie exterioară, acoperită, mărginită de o colonadă, uneori cu arcade, ce foloseşte ca loc de adăpost sau de plimbare în jurul unei pieţe sau a unei clădiri). Atriumul fusese pavat cu dale de piatră, dintre care doar câteva s-au mai păstrat; este de formă dreptunghiulară şi are următoarele dimensiuni: latura de nord - 11,30 m, latura de sud - 11,20 m, latura de est - 8,50 m şi latura de vest - 8,75 m.
 
Urmele a doi pilaştri (stâlp paralelipipedic prevăzut de obicei cu o bază şi un capitel, cu rol de a consolida un zid sau doar ca ornament), de mari dimensiuni, construiţi din piatră şi cărămidă, se păstrează în colţurile laturii de vest, iar un pilastru asemănător a fost descoperit la mijlocul laturii de sud. Între ei au apărut baze de coloane, care au fost folosite la susţinerea acoperişului porticului. Şi aici au fost descoperite canale de scurgere a apei, cu o lăţime de 0,30-0,40 m, construite din piatră şi mortar şi pavate cu cărămizi.
 
Două încăperi de mici dimensiuni, de formă rectangulară, pavate cu cărămidă, au fost cercetate în partea de sud a curţii interioare. Dimensiunile lor sunt diferite. Încăperea aflată la vest are lungimea de 9,50 m / 9,70 m, iar lăţimea de 2,80 m / 3,00 m, în timp ce încăperea dinspre est are lungimea de 5,00 m / 5,45 m, iar lăţimea de 4,75 m / 4,95 m. Încăperile comunică între ele printr-o intrare lată de 1,00 m, dar mai comunică şi cu sala mare aflată la vest de curtea interioară, cu lungimea de 18,00 m şi lăţimea de 5,50 m.
 
Academicianul Emil Condurachi are o opinie diferită, pe care o publică în revista Pontica, în anul 1971: „Spaţiul central al edificiului îl constituie un mare peristil (galerie interioară sau exterioară formată dintr-un şir de coloane sau de stâlpi ce mărgineşte o clădire, o grădină sau o sală) de formă trapezoidală, pavat cu blocuri de piatră (...) şi prevăzut cu mici canale de scurgere pe trei laturi (nord, sud şi est). Fragmente de coloane şi capiteluri cu capete de berbec, prezentând analogii cu unele piese similare de la Thesalonic, dovedesc bogăţia decorativă a acestui peristil. În colţul de SV se află şi un puţ a cărui poziţie stratigrafică nu a putut fi mai precis determinată. (...) Toţi cei care au considerat biserică de cult prima sală au denumit atrium sala precedentă. Ne aflăm, de fapt, în faţa unui peristil de veche tradiţie elenistică, în interiorul căruia se găsea şi o mică grădină“.
 
O poartă mai mică făcea legătura între culoarul de sud al atriumului şi sacristia, iar din atrium se poate ajunge în afara bazilicii printr-o poartă aflată pe latura zidului de sud. În atrium se află şi bazinul care avea rolul de a colecta apa de ploaie, pe care romanii îl numeau impluvium. Bazinul are forma pătrată, este pavat cu lespezi de calcar şi este prevăzut cu un canal de scurgere a apelor pluviale.

Palatul episcopal

Pe latura de est a ansamblului bazilical se află palatul episcopal, împărţit în trei încăperi. În urma cercetărilor arheologice efectuate de specialişti, a fost identificat şi un baptisterium (spaţiu în care se realiza ritualul botezului). Strada, aflată la sud de ansamblul bazilical, este prevăzută cu un canal de scurgere colector, acoperit cu dale de piatră, înclinat spre est, cu lăţimea de 0,55 m şi înălţimea de 0,80 m.

Concluzii

Ansamblul bazilical este alcătuit din trei construcţii distincte: clădirea bazilicii, palatul episcopal şi un atrium (sau peristil, după opinia lui Em. Condurachi). Zidurile bazilicii sunt construite din blocuri mari de calcar în opus quadratum (tehnică de construcţie din perioada romană ce consta în îmbinarea blocurilor de piatră cu ajutorul unor crampoane din fier, care erau prinse de pietre cu ajutorul plumbului topit). La interior, zidurile sunt construite din blocuri de piatră de dimensiuni reduse. Planul bazilicii este relativ rectangular, orientarea este total neobişnuită (pe direcţia nord-sud), iar interiorul este pavat cu dale de calcar. Intrarea în bazilică se făcea printr-o poartă aflată pe latura de est. Constantin Preda subliniază faptul că „edificiul în discuţie se întindea până la marginea falezei, numai că partea aceasta nu a putut fi dezvelită, fiind acoperită de o construcţie modernă“.
 
În ce priveşte modul în care a fost construit ansamblul bazilical, academicianul Emil Condurachi mai precizează: „Aceste anomalii se explică însă şi mai uşor dacă ne gândim nu la o bazilică creştină publică, ci la o capelă instalată într-un palat, capelă care în chip obiectiv trebuia să ţină seama de construcţia respectivă în ansamblul său. Mai mult încă, ne putem gândi la o eventuală adaptare a unei încăperi deja existente a palatului în vederea oficierii cultului. Aceasta ar explica lipsa unei juste orientări a altarului, ca şi faptul că acesta din urmă şi cele două pastophoria adiacente au fost construite la un nivel uşor mai ridicat decât pavimentul sălii propriu-zise. Altminteri, o biserică cu atrium de natura celui de la Callatis nu există dovedit până acum“.
 
Iată ce menţionează profesorul Radu Florescu: „Ansamblul acesta, aşa cum arăta în ultima sa fază, prezintă importante asemănări, atât ca plan, cât şi ca tehnică constructivă, cu edificii de acelaşi fel din Siria, deosebindu-se în schimb de celelalte bazilici din Dobrogea. Este, se pare, efectiv, opera unui arhitect sirian şi servea, după cât se poate aprecia, drept sediu al episcopiei oraşului. Din ruinele lui s-au adunat importante şi frumos decorate fragmente arhitecturale: plăci de cancelli decorate cu profiluri şi cu motive geometrice realizate într-un relief plat; capiteluri compozite de tip târziu, unele cu volute atrofiate şi cu abacă trapezoidală, altele cu o bogată decoraţie de frunze de acant şi de motive zoomorfe, realizate într-un relief înalt, proeminent; fusuri de coloană netede sau canelate“.
 
Aşadar, atât ca plan, cât şi ca tehnică de construcţie, ansamblul bazilical de la Mangalia prezintă asemănări cu edificii de acelaşi tip din Siria. Bazilica Cetăţii Callatis reprezenta sediul episcopiei oraşului şi a fost construită, probabil, de către un arhitect sirian. A funcţionat ca lăcaş de cult creştin în secolul al V-lea şi la începutul secolului al VI-lea. Orientată pe direcţia nord-sud, construcţia este în contradicţie cu regulile creştine. Acest impresionant lăcaş de cult creştin este, până în acest moment, unic în Dobrogea.

Despre Sorin Marcel Colesniuc

Cercetător ştiinţific dr. Sorin Marcel Colesniuc, şeful Muzeului de Arheologie „Callatis“ din cadrul Complexului Cultural „Callatis“ Mangalia, a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii „Ovidius“ din Constanţa şi a obţinut titlul de doctor în istorie la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu. De asemenea, a absolvit un master în Ştiinţe Politice la SNSPA Bucureşti, specializarea Securitate şi Diplomaţie.

Citeşte şi:  

Colaborare ZIUA de Constanţa
Sorin Marcel Colesniuc propune o nouă serie de articole pentru pasionaţii de istorie
  
Interviu online cu cercetătorul ştiinţific dr. Sorin Marcel Colesniuc. Tema este - „Ce a însemnat Primul Război Mondial pentru Dobrogea“

Zidurile Cetăţii Callatis au rezistat unui asediu care a durat mai mult de trei ani (galerie foto)