Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
12:02 25 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

ordinea.ro Proprietar la zece ani? Încă o dovadă a falsului folosit de clienta avocatului Haşotti la retrocedarea din Kogălniceanu

ro

10 Feb, 2016 00:00 2555 Marime text


Am arătat în primul episod dedicat retrocedării cu acte false de la Mihail Kogălniceanu cum o septuagenară, pe numele ei Elena Mitrofan, a obţinut o hotărâre din partea instanţei de judecată care îi atesta calitatea de moştenitoare a unui teren de 2.900 de metri pătraţi în zona Hotelului Emi din localitate. În anul 2007, Mitrofan prezentase instanţei un act notarial din 1949, care atesta un schimb de terenuri survenit între tatăl ei Tudor Tudorancea (care acţiona ca mandatar al mamei sale, Maria Tudorancea din Sibioara) şi Ministerul Agriculturii. Deşi în acele vremuri, statul prelua terenurile particularilor fără nicio despăgubire şi de multe ori fără niciun titlu, în cazul acesta petrecut în 1949, comuniştii se socotiseră, potrivit bătrânei, să ofere familiei Tudorancea un teren în schimb. De fapt se hotărâseră numai pe jumătate, întrucât – aşa cum avea să susţină în proces Elena Tudorancea prin avocatul ei, cunoscutul Ionel Haşotti – autoritatea barase rubrica din actul autentic în care era descris terenul pe care urma să-l ofere în schimb. Fiind aşa, actul din 1949 nu mai avea nicio utilitate, căci în realitate el nu viza un schimb, ci o deposedare. Cum de şi-or fi făcut comuniştii scrupule să inventeze un astfel de act mincinos şi fără esenţă, când în alte cazuri preluaseră mii de hectare fără niciun titlu?Deşi inutil, mincinos şi fără substanţă juridică în 1949, acel act a devenit pe deplin util, adevărat şi plin de substanţă în procedurile de retrocedare din 2006. Căci doar în baza sa, moştenitoarea putea pretinde să i se restituie terenul pe o parte a căruia se construise între timp hotelul Emi. Reamintim că procedura de retrocedare a terenului se blocase în anul 2006 la Comisia Locală de Fond Funciar Mihail Kogălniceanu, după ce membrii acesteia au constatat că Elena Mitrofan depusese două setului de acte care i-ar fi probat calitatea de moştenitoare asupra terenului. Dar cele două seturi difereau substanţail unele de altele, fiind scrise de mâini diferite, cu pixuri diferite, cu forme caligrafice diferite, purtând chiar şi ştampile diferite.



Membrii comisiei îşi formaseră atunci impresia că la mijloc ar putea fi un fals de zile mari. Cu toate acestea, instanţa de judecată, sesizată ulterior de Mitrofan, nu a ţinut cont de aceste aspecte, motivând că înscrisurile dubioase nu au fost declarate în fals de Comisia Locală. În consecinţă, judecătoarea Corina Eugenia Jianu (între timp exclusă din magistratură şi trimisă în judecată pentru că ar fi primit mită să pronunţe hotărâri de retorcedare prin fraudă la lege) i-a certificat Elenei Mitrofan calitatea de moştenitoare.

Tudorancea era fierar şi nu avea terenuri agricole în proprietate

Dincolo de aspectele sesizate de Comisia Locală Mihail Kogălniceanu încă din 2006, în baza investigaţiei proprii am ajuns să identificăm un alt aspect esenţial care indică existenţa falsului. În acest sens, se observă că Actul din anul 1949, pe care îşi întemeiase Mitrofan pretenţiile, atesta că terenul familiei ei ar fi avut ca vecini pâlcul de pădure din localitate, două linii de tarla şi persoana fizică B. Teşeleanu. În cadrul procedurii de retrocedare şi apoi în cadrul procesului de fond funciar, Elena Mitrofan a susţinut permanent că vecinul ei se numea Barbu Teşeleanu. Însă nici Tudor Tudorancea şi nici Barbu Teşeleanu nu figurează în registrele de rol ale Primăriei Mihail Kogălniceanu cu terenuri situate în zona actualului Hotel Emi. Potrivit bătrânului Radu Popa, care are venerabila vârstă de 86 de ani, terenurile din zona actualului hotel Emi erau în bună parte împădurite, iar suprafeţele fără vegetaţie forestieră din vecinătate formau din totdeauna „vatra satului” sau mereaua, acolo unde sătenii îşi păşteau animalele. Mereaua era o formă de proprietate a colectivităţii, păstrată din perioada otomană, când se numea Mirie.

Radu Popa, 86 de ani, născut şi crescut în Mihail Kogălniceanu

În 1949, Radu Popa avea 20 de ani şi străbătea aceste terenuri cu calul şi căruţa, în drum spre ogorul familiei sale. Bătrânul spune că nu l-a văzut niciodată pe Tudor Tudorancea trecând prin această zonă, întrucât acesta nu avea nici cal, nici căruţă, nici plug, dar nici terenuri agricole, proprii sau în arendă. Tudorancea era, aşa cum reiese chiar şi din monografia satului de la 1940, fierarul care potcovea caii proprietarilor, având un atelier modest pe strada Tudor Vladimirescu. Cât despre Barbu Teşeleanu, Radu Popa exclude din start posibilitatea ca acesta să fi avut vreun teren în anul 1949, fiind mult mai tânăr decât el.

Proprietar la zece ani? Barbu Teşeleanu era născut în 1939

Plecând de la afirmaţiile lui Radu Popa, am încercat să ne documentăm asupra lui Barbu Teşeleanu. Mai mulţi localnici ne-au confirmat că acesta a decedat în anul 1993. Deplasându-ne în cimitirul din localitate, am identificat mormântul lui Barbu Teşeleanu. Pe crucea sa funerară se atestă că el a vieţuit între 1939 şi 1993. Aşadar, în anul 1949, Barbu Teşeleanu avea 10 ani şi nu putea fi proprietar de terenuri, neavând capacitatea de dispoziţie pentru a exercita astfel de drepturi. Potrivit documentării noastre, tatăl său se numea Ion şi încă trăia în perioada în care s-ar fi întocmit înscrisul de care s-a prevalat Elena Mitrofan pentru a revendica terenul de sub hotelul Emi. De asemenea, localnicii atestă că în localitate nu a mai trăit nicio altă persoană cu numele Barbu Teşeleanu, în afară de cel care avea 10 ani în 1949.

Monumentul funerar al lui Barbu Teşeleanu atestă că acesta avea 10 ani în 1949 şi nu putea fi proprietar de terenuri

Martorii mincinoşi au fost subordonaţii Elenei Mitrofan la Cooperaţie

Radu Popa, care a fost consilier local la Mihail Kogălniceanu în perioada în care Elena Mitrofan a solicitat restituirea terenului de sub hotelul Emi, ne-a pus la dispoziţie o declaraţie notarială semnată de patru persoane, folosită de bătrână în procedurile de retrocedare. „Cunoaştem faptul că Tudorancea Tudorancea (tatăl Elenei Mitrofan – n.r.) a deţinut în proprietate suprafaţa de 2.900 mp în localitatea Mihail Kogălniceanu, care avea vecinătăţile: la nord – Ocolul Silvic Mihail Kogălniceanu, la sud – Vatra Satului, la est – Barbu Teşeleanu, la vest – Pădurea. Dăm prezenta declaraţie pentru a fi folosită la redobândirea proprietăţii” – arătau cei patru martori. Nu mai insistăm asupra calităţii de proprietar a numitului Barbu Teşeleanu, deoarece crucea sa funerară, memoria colectivă şi actele din arhiva de stare civilă a Primăriei Mihail Kogălniceanu atestă, cu certitudine absolută, că acesta avea doar 10 ani în 1949 şi nu putea fi proprietar. În schimb, vom insista asupra calităţii celor patru martori, pe numele lor Urdea Irimia, Şeitan Gheorghe, Dascălu Constantin şi Cona Tănase. Potrivit lui Radu Popa, Urdea, Şeitan şi Cona au lucrat la Cooperaţia de Consum din Mihail Kogălniceanu. Ei au fost subordonaţii Elenei Mitrofan, care a lucrat pe funcţia de contabil la cooperaţia locală. Urdea Irimia este născut în anul 1940, astfel că în anul 1949 avea doar nouă ani şi alte preocupări decât aceea de a reţine situaţia exactă a proprietăţilor, cu vecinătăţi cu tot, din Mihail Kogălniceanu. La rândul său, Şeitan Gheorghe este locuitor al satului Sibioara, din comuna învecinată, Lumina, aşa cum reiese chiar din cuprinsul declaraţiei notariale. Martorul Dascălu Constantin era născut în 1916, avea vârsta necesară pentru a cunoaşte pe deplin situaţia şi nici nu a fost subordonatul Elenei Mitrofan la Cooperaţie. Dar el nu locuia în Mihail Kogălniceanu în anul 1949, stabilindu-se în comună abia în anii 60, potrivit lui Radu Popa.



Însă dincolo de aceste aspecte care atestă fără putinţă de tăgadă că cei patru nu puteau cunoaşte nemijlocit situaţia proprietăţilor din anul 1949, din punct de vedere legal declaraţia lor este inutilă şi ineficientă. Căci Legea 247/2005, în baza căreia a solicitat Elena Mitrofan restituirea proprietăţii care ar fi aparţinut bunicii din Sibioara şi tatălui care potcovea caii din Kogălniceanu, prevedea că sunt necesare declaraţii ale vecinilor pe cele patru laturi ale terenului. Doar declaraţiile vecinilor sunt relevante şi constitutive de drepturi. Însă niciunul din cei patru martori găsiţi de Mitrofan nu îndeplinea această condiţie legală. Ei nu puteau fi martori în procedura de restituire, deoarece nu erau vecini ai proprietăţii solicitate spre restituire. Va urma!

Sursa: ordinea.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii