Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:33 04 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului Constanța pe anul 2025, pe ordinea de zi a ședinței CJC (DOCUMENT)

ro

04 May, 2025 12:18 189 Marime text



Marți, 6 mai 2025, de la ora 10:00, în sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ are loc ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța, ce se va desfășura în format fizic.
 
Dintre proiectele aflate pe ordinea de zi se află și proiectul de hotărâre nr. 118/30.04.2025 privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Județului Constanța pe anul 2025.
 
Inițiatorul proiectului este Florin Mitroi, care propune:
„Art. 1 – Aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al județului Constanța pe anul 2025, stabilindu-se veniturile totale în sumă de 970.311.030 lei și cheltuielile totale în sumă de 1.112.058,420 lei, deficitul de 141.747.390 lei se finanțează din excedentul bugetar rezultat la încheierea exercițiului anului precedent și va fi utilizat pentru secțiunea dezvoltare, conform anexei nr. 1.”
„Art. 2 – Aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii (de subordonare locală) pe anul 2025, stabilindu-se venituri în sumă de 1.129.923.810 lei și cheltuieli în sumă de 1.167.001.540 lei, deficitul de 37.077.730 lei se finanțează din excedentul bugetar rezultat la încheierea exercițiului anului pecedent, conform anexei nr. 2”.
 
Motivul adoptării proiectului de hotărâre:
 
Bugetul de venituri și cheltuieli al județului Constanța pe anul 2025 a fost adoptat prin HCJ nr. 60/2025.
 

Cerințele care reclamă necesitatea și oportunitatea actului administrativ sunt:
  • Analiza execuției bugetare pentru cheltuielile finanțate de la bugetul local;
  • Nota de fundamentare nr. 16309/29.04.2025 a Direcției Generale Economico Financiare.
 
Schimbări preconizate
 
Bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2025 la partea de venituri este în sumă de 970.311.030 lei, iar la partea de cheltuieli este în sumă de 1.112.058.420 lei, înregistrând un deficit de 141.747.390 lei, care va fi acoperit în totalitate din disponibilitățile aflate în contul de excedent bugetar al anilor precedenți.
 
Veniturile totale se majorează cu suma de 12.500 lei, iar cheltuielile se majorează cu suma de 12.500 lei.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Ședință CJ Constanța Aprobarea contului de execuție al bugetului Județului Constanța pe trimestrul I 2025, în atenția consilierilor (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii