Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
07:37 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Balerinele de la Şcoala „Joy2Dance“ din Constanţa, la un concurs internaţional din Anglia (galerie foto)

ro

14 Mar, 2016 00:00 3925 Marime text



Balerinele de la Şcoala de dans „Joy2Dance“ din Constanţa au cucerit juriul Concursului Dance World Cup, de la Bucureşti, care le-a apreciat munca şi talentul cu zeci de premii. Ambiţia şi perseverenţa, precum şi sufletul pus în dans au convins juriul concursului, iar balerinele de la Constanţa au strălucit pe podium! Şcoala de dans „Joy2Dance“ participă pentru al cincilea an la Concursul Dance World Cup. Aur, argint şi bronz sunt premiile pe care micuţele şi le-au adăugat în palmares, în fiecare an, la concursurile internaţionale de balet şi dansuri moderne.
 
Dance World Cup este un concurs naţional de calificare care se desfăşoară, an de an, în mai multe ţări. „Coregrafiile care se clasează pe primele trei locuri sau primesc un punctaj de peste 65 de puncte se califică pentru finala mondială de dans, unde participă 38 de ţări. Am fost prezenţi, în 2012, la finala mondială din Villah, în 2013 la finala din Brighton, în 2014 ne-am calificat la finala din Portugalia, în 2015 am avut şansa de a participa la finala mondială, care s-a desfăşurat în România, imnul fiind intonat pentru fetele noastre, care au ocupat locul I mondial la categoria „Grup balet“, pe lângă alte premii importante obţinute“, ne spune coregrafa Alexandra Porumboiu.
 
În acest an, Şcoala de dans şi balet „Joy2Dance“, sub coordonarea coregrafelor Alexandra Porumboiu şi Elena Ruşa, s-a calificat cu 16 coregrafii la finala mondială, care se va desfăşura în Jersey, Marea Britanie. Pe locul I s-au clasat: Olimpia Carauleanu, cu variaţia „Colombina“, categoria „Solo balet mini“; coregrafia „Valsul orelor“, la categoria „Mini grup balet“; Melis Ramazan, Francesca Coteanu, Sarah Hindaoui, Sandra Pleşcan - coregrafia „Esmeralda“, categoria „Cvartet balet“; Francesca Coteanu, Sarah Hindaoui, Sandra Pleşcan - coregrafia „Florăresele“, categoria „Trio balet“; Sandra Pleşcan şi Francesca Coteanu - coregrafia „Together“, categoria „Duo dans contemporan“; coregrafia „Dance Class“, categoria „Grup balet fusion“; coregrafia „Kadril“, categoria „Dans naţional şi folclor“ şi premiul pentru Cel mai bun grup din concurs, având astfel posibilitatea de a participa gratuit la finala din Jersey, taxele de participare fiind suportate de către organizatorii Dance World Cup.

Pe locul II al podiumului au urcat: Olimpia Carauleanu şi Sara Diaconu - coregrafia „Kracoviak polka“, categoria „Duo dans naţional şi folclor“; coregrafia „Gardetanz“, categoria „Grup dans naţional şi folclor“; Antonia Ungureanu, Madi Chilianu, Olimpia Carauleanu, Ana Vlad, Maria Gheorghe, Sara Diaconu, Teodora Stefanica, Andra Popescu, Ana Maria Nevelicico, Arina Vasiliu, Crina Olteanu, Sibel Obretin, Roberta Bak, Ilinca Dogaru, Miruna Omocea, Cristina Chiriţă, Andreea Chelcioiu - coregrafia „Peacok Dance“, categoria „Grup show dance“; Briana Diaconescu, Daria Ienea, Madi Chilianu, Alessia Negoi - coregrafia „Tarantella siciliană“, categoria „Cvartet dans naţional şi folclor“; Ariana Lungu şi Karina Lungu - coregrafia „Twins“, categoria „Duo dans modern“; Cristina Dumitru şi Vlad Tentu - coregrafia „Mazurka“, la categoria „Juniori duo dans naţional şi folclor“.

De asemenea, s-au calificat Dalia Petrovici, Bianca Zisu, Ana Vlad, Erica Nula, Kara Jorga - coregrafiile „Italian Polka“, categoria „Mini cvartet balet“; Sibel Obretin, Crina Olteanu, Arina Vasiliu - categoria „Trio dans naţional şi folclor“, Sara Decusară, Bianca Dinu, Ruxandra Tănase, Mădalina Rusu, cu „Dans turcesc“, categoria „Mini dans naţional şi folclor“.

Le urăm succes balerinelor din Constanţa şi le aşteptăm cu cât mai multe premii!

Ti-a placut articolul?

Comentarii